Stenograme. Convorbire Szijjarto-Lavrov scursă în presă: ministrul ungar ar fi acceptat să îi trimită omologului rus un document despre Ucraina

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 08-04-2026 21:24

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a fost de acord să-i trimită omologului său rus Serghei Lavrov un document despre aderarea Ucrainei la UE, conform unei noi scurgeri în presă a unei convorbiri telefonice înaintea alegerilor cu mare miză care au loc duminică în Ungaria, relatează Reuters, conform Agerpres.

Ce ar fi spus oficialul maghiar

"Vi-l voi trimite. Nu este o problemă", îi spune în acea convorbire Szijjarto lui Lavrov, care era interesat de un document despre rolul limbilor minorităţilor din Ucraina în negocierile de aderare ale acestei ţări la UE. Încă nu clar care sunt detaliile documentului şi cât de important era acesta.

Cui folosește documentul scurs

Publicarea acestei convorbiri de către unele media care se prezintă ca fiind din zona jurnalismului de investigaţie, precum VSquare.org, face parte dintr-o serie de astfel de scurgeri care urmăresc să arate că premierul conservator ungar Viktor Orban serveşte interesele Rusiei şi subminează eforturile UE de a ajuta Ucraina în războiul cu Rusia.

Orban şi-a manifestat anul trecut disponibilitatea de a-l ajuta pe preşedintele rus Vladimir Putin în orice fel, cum ar fi găzduirea unui summit cu preşedintele american Donald Trump la Budapesta pentru soluţionarea negociată a războiului din Ucraina, potrivit unui transcript al unei convorbiri telefonice între cei doi lideri publicat marţi.

O altă discuție între Szijjarto şi Lavrov

Tot VSquare.org a publicat luna trecută o altă discuţie telefonică între Szijjarto şi Lavrov.

După această scurgere în presă guvernul lui Orban a depus plângere penală pentru spionaj împotriva unui jurnalist suspectat că ar fi oferit unui serviciu secret străin numărul de telefon al ministrului Szijjarto, acestuia fiindu-i astfel interceptate convorbiri. Nu a fost precizat din ce ţară ar fi acel serviciu secret, dar Szijjarto a făcut aluzie la Ucraina.

Context

Aceste scurgeri apar înaintea alegerilor legislative în care duminică se vor confrunta conservatorul eurosceptic Viktor Orban şi un fost aliat al său devenit între timp opozant, Peter Magyar, care se prezintă tot ca politician conservator, dar orientat spre Bruxelles. Sondaje publicate în ultimele zile susţin că partidul Fidesz al lui Orban va pierde drastic scrutinul şi că partidul Tisza al lui Magyar va prelua puterea cu o majoritate confortabilă.

Google News
Comentează
București
Temperatură4°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri