Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat miercuri că relaţia cu Iranul nu poate fi redusă la 'politica sancţiunilor', promovată de omologul său american Donald Trump, transmit AFP şi EFE preluate de Agerpres.
''Noi trebuie să elaborăm împreună o strategie pe termen lung pentru gestionarea acestei crize care nu se poate reduce la o politică de sancţiuni'' şi de izolare a Iranului, a spus Macron, în Consiliul de Securitate al ONU.
Liderul american Donald Trump a anunţat în luna mai retragerea SUA din acordul internaţional privind programul nuclear iranian şi a reintrodus sancţiuni economice contra Iranului, ţară acuzată de comportament hegemonic în regiune.
''Vom păstra în jurul acestei mese acelaşi obiectiv: acela de a împiedica Iranul să se doteze cu arma nucleară'', a subliniat Emmanuel Macron.
Şeful statului francez a evidenţiat riscul reprezentat de mişcarea şiită libaneză Hezbollah şi de rebelii houthi în Yemen, două entităţi susţinute logistic de Iran.
''În Orientul Mijlociu, asistenţa balistică oferită Hezbollah şi rebelilor houthi constituie o evoluţie nouă şi îngrijorătoare. Aceasta trebuie să înceteze înainte ca aceste entităţi să destabilizeze şi mai mult o regiune plină de tensiuni'', a accentuat Macron.
El a salutat 'eforturile' lui Donald Trump de a convinge regimul nord-coreean să renunţe la armele nucleare, dar a lansat un apel la vigilenţă în acest dosar şi a cerut 'gesturi concrete din partea Phenianului'.
''În niciun moment Consiliul de Securitate nu trebuie să piardă din vedere un lucru: Coreea de Nord continuă să reprezinte o ameninţare nucleară şi balistică pentru regiune şi lume'', a spus el.
Macron îl înfruntă pe Trump la ONU. Relaţia cu Iranul nu poate fi redusă la 'politica sancţiunilor'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

6
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
6

981
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
981

1.413
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
1.413

69
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
69

30
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
30

45
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
45

3.869
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
3.869

30
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
30

109
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
109

62
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
62

3.140
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.140

742
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
742

36
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
36
















Comentează