Preşedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, la Palatul Cotroceni, o întrevedere cu Marija Pejcinovic Buric, viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Externe şi Europene al Republicii Croaţia, cu prilejul vizitei oficiale pe care aceasta a efectuat-o la Bucureşti, discuţiile vizând dialogul politic bilateral, cooperarea economică şi situaţia comunităţilor românofone din Croaţia şi a minorităţii croate din România, potrivit Agerpres.
Conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis AGERPRES, la întrevedere au fost abordate subiecte aflate pe agenda bilaterală, europeană şi regională.
Cei doi oficiali au evidenţiat nivelul excelent în ceea ce priveşte dialogul politic bilateral, marcat de o agendă intensă de întrevederi la toate nivelurile.
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa consolidării şi a cooperării economice, care să permită atingerea potenţialului de dezvoltare al celor două ţări.
Cu acest prilej a fost evidenţiat rolul de punte de legătură dintre cele două ţări pe care îl reprezintă comunităţile românofone din Croaţia şi minoritatea croată din România. În context, ministrul de Externe a salutat tratamentul de care beneficiază minoritatea croată în România, precizează sursa citată.
De asemenea, preşedintele Iohannis a subliniat importanţa continuării coordonării strânse româno-croate din perspectiva deţinerii, pentru prima dată pentru ambele ţări, a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în cadrul aceluiaşi Trio, alături de Finlanda. În context, şeful statului a menţionat că ţara noastră a înregistrat, până în prezent, rezultate bune în exercitarea mandatului de Preşedinţie la Consiliul Uniunii Europene.
Totodată, cei doi interlocutori şi-au exprimat preocuparea cu privire la procesul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, în contextul rezultatului votului din Camera Comunelor prin care a fost respins, pentru a doua oară, Acordul de Retragere.
În acest sens, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat sprijinul ţării noastre, inclusiv în calitate de Preşedinţie a Consiliului UE, pentru o retragere ordonată a Marii Britanii, respectiv pentru a pune bazele unei relaţii viitoare cât mai apropiate între Uniunea Europeană şi Regatul Unit.
De asemenea, cei doi demnitari au evidenţiat conlucrarea foarte bună în promovarea Iniţiativei celor Trei Mări, care îşi propune, printre principalele obiective, creşterea coeziunii la nivelul Uniunii Europene.
Preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul de externe Marija Pejcinovic Buric au exprimat încrederea că Summitul informal de la Sibiu, din data de 9 mai, va reprezenta un bun prilej de a transmite un mesaj de unitate, de angajament pro-european şi de a proiecta o perspectivă pozitivă pentru viitorul Uniunii Europene, mai arată sursa citată.
Klaus Iohannis, intalnire cu Marija Pejcinovic Buric: Discuţii privind comunităţile minorităţilor române şi croate şi cooperarea economică
București
8°C
Articole Similare

864
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
864

2.734
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
2.734

5.113
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
5.113

2.718
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
2.718

2.760
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
2.760

83
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
83

4.262
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.262

3.909
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.909

239
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
239

160
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
160

2.744
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.744

1.310
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.310

1.974
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.974
















Comentează