Iranul a testat o nouă rachetă navală de apărare aeriană, cu rază lungă de acţiune, numită "Sayyad-3G", în timpul unor exerciţii ale marinei Gardienilor Revoluţiei în Strâmtoarea Ormuz, în contextul tensiunilor crescânde cu Statele Unite, au relatat sâmbătă mass-media iraniene, transmite EFE.
"Sayyad-3G" a fost lansată de pe nava de război "Shahid Sayyad Shirazi" în cadrul exerciţiilor navale "Control Inteligent al Strâmtorii Ormuz" desfăşurate de marina Gardienilor Revoluţiei luni şi marţi în zonă, potrivit agenţiei Mehr, scrie agerpres.ro.
Ce capacități are noua rachetă
Potrivit autorităţilor iraniene, "Sayyad-3G" are o rază de acţiune de până la 150 de kilometri, ceea ce îi permite să creeze un "perimetru defensiv" aerian în jurul navei şi este capabilă să intercepteze avioane de vânătoare, drone de mare altitudine, avioane de patrulare maritimă, aeronave de sprijin şi anumite rachete de croazieră.
Manevrele au fost efectuate în strâmtoarea strategică Ormuz, într-un context marcat de creşterea tensiunilor cu SUA şi reluarea negocierilor asupra programului nuclear iranian.
Potrivit presei iraniene, sistemul utilizează lansatoare verticale, ceea ce "oferă acoperire de 360 de grade fără a fi nevoie de reorientarea armamentului, reduce timpul de reacţie şi permite tiruri consecutive în faţa atacurilor multiple".
Donald Trump a dat ultimatum Iranului
Anunţul testării rachetei survine după ce preşedintele american Donald Trump a avertizat vineri că ia în considerare posibile atacuri limitate împotriva Iranului pentru a-l presa să încheie un acord nuclear care, potrivit Washingtonului, ar trebui să includă limitarea rachetelor balistice iraniene, ceva ce Teheranul respinge.
Donald Trump a vorbit despre un termen de 10 până la 15 zile pentru semnarea unui pact, după runde succesive de negocieri indirecte sub medierea Omanului, desfăşurate la Muscat şi Geneva pe 6 şi 17 februarie.
În runda de negocieri de la Geneva de marţi, Teheranul a anunţat că s-a ajuns la un consens asupra unor "principii directoare" ale unui acord, în timp ce Washingtonul a recunoscut progrese, dar a afirmat că iranienii "nu sunt încă dispuşi să recunoască" liniile roşii stabilite de preşedintele Trump.
Vineri seara, ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, a declarat într-un interviu pentru postul american MSNBC că în următoarele două sau trei zile va prezenta proiectul unui posibil acord cu SUA. Cu toate acestea, a avertizat că, dacă SUA vor folosi "limbajul forţei", Iranul va "răspunde" în acelaşi mod.
Armata SUA poate oricând ataca
Atât postul CNN, cât şi ziarul The New York Times au scris săptămâna aceasta că armata americană este pregătită să atace Iranul în mod iminent, aşteptând autorizaţia prezidenţială.
SUA au în prezent cea mai mare desfăşurare militară în Orientul Mijlociu de la războiul împotriva Irakului din 2003. Portavionul USS Abraham Lincoln şi grupul său de luptă se află deja în apele din Orientul Mijlociu, în timp ce un al doilea grup de atac al portavioanelor, condus de USS Gerald R. Ford, se îndreaptă către zonă. SUA au bombardat deja în iunie 2025 principalele trei instalaţii nucleare ale Iranului în timpul războiului de 12 zile dintre Iran şi Israel.





























Comentează