Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP) a condamnat sâmbătă declaraţiile ambasadorului american în Israel, Mike Huckabee, care a afirmat într-un interviu că "ar fi în regulă" dacă Israelul ar ocupa întreg Orientul Mijlociu, transmite EFE.
"Ministerul Afacerilor Externe şi al Diasporei condamnă declaraţiile ambasadorului Statelor Unite în Israel, Mike Huckabee, în care a afirmat că Israelul are un 'drept biblic' de a controla întreg Orientul Mijlociu de la Nil până la Eufrat", conform unui comunicat al Ministerului de Externe transmis de agenţia oficială palestiniană Wafa.
Huckabee s-a exprimat în aceşti termeni în timpul unui interviu cu jurnalistul ultraconservator Tucker Carlson publicat vineri, atunci când acesta l-a întrebat pe ambasador dacă consideră cu adevărat că Israelul are dreptul la întreg teritoriul de la Nil (în Egipt) până la Eufrat (Irak) pe baza textului din Geneza, scrie agerpres.ro.
"Ar fi în regulă dacă ar lua totul", a răspuns ambasadorul american Mike Huckabee, care în timpul interviului a apărat dreptul biblic al urmaşilor lui Avraam asupra pământului Israelului.
În faţa surprizei jurnalistului, dat fiind că teritoriul cuprinde enclave precum Sinaiul egiptean şi ţări precum Liban, Iordania, Siria, părţi din Arabia Saudită sau Irak, Huckabee a afirmat: "Nu aş merge atât de departe. Ar fi o bucată mare de teritoriu. (...) Dar această zonă anume despre care vorbim, Israel, este pământul pe care Dumnezeu l-a dat prin Avraam unui popor pe care l-a ales".
Ministerul de Externe palestinian a remarcat că aceste declaraţii "contrazic faptele religioase şi istorice, dreptul internaţional" şi chiar pe preşedintele SUA, Donald Trump, care iniţial a respins posibilitatea ca Israelul să anexeze Cisiordania.
"Aceste declaraţii provocatoare şi inacceptabile reprezintă un apel explicit de a ataca suveranitatea statelor şi sprijin pentru ocupaţia (israeliană) pentru a continua războiul său de exterminare şi strămutare" a populaţiei palestiniene, continuă comunicatul.
Sâmbătă, Huckabee a criticat interviul pe profilul său de pe X. "Ceea ce nu mă aşteptam a fost o lungă serie de întrebări în care părea să insinueze că evreii de astăzi nu sunt cu adevărat acelaşi popor ca evreii din Biblie", a spus diplomatul american.
Ambasadorul se referă la segmentul din interviu în care Carlson îl presează de mai multe ori cu întrebări pentru a defini cine sunt moştenitorii lui Avraam cu drept asupra pământului Israel: descendenţii săi etnici (putând fi persoane de alte credinţe) sau spirituali (oricine se converteşte la iudaism, indiferent de originea sa).
În mesajul său pe X, Huckabee susţine că întrebările sunt motivate de conspiraţii antisemite.
"Ştim din genetică şi din volume mari de literatură scrisă că evreii de astăzi îşi pot urmări linia de sânge cu mii de ani în urmă, până la Israel şi poporul evreu din Biblie", a scris el.
Ambasadorul Mike Huckabee a mai afirmat în interviu că Israelul a "renunţat" la totalitatea teritoriilor biblice pentru a se limita la graniţele sale actuale, deşi ţara are în continuare sub ocupaţie Cisiordania, a anexat Ierusalimul de Est în 1980 şi menţine o prezenţă militară importantă în Fâşia Gaza, pe care refuză să o retragă pentru moment, notează EFE.




























Comentează