Mai multe curse aeriene care urmau să plece sau să sosească, luni, pe Aeroportul Internaţional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca sunt în întârziere sau au fost anulate din cauza ceţii, programul normal de operare a zborurilor fiind complet dat peste cap, conform Agerpres.
"Temperaturile neobişnuit de crescute în această perioadă au creat un fenomen mai ciudat. La aeroportul Cluj sunt plus 3 grade, iar la munte, la Băişoara, sunt plus 8 grade. Când este inversiune termică este favorizată menţinerea ceţii. Ne pare rău pentru neplăcerile pasagerilor, sperăm ca într-o oră, două, să fie condiţiile corespunzătoare pentru zbor", a declarat directorul Aeroportului Cluj-Napoca, David Ciceo.
Sute de oameni stau la cozi şi se plâng de faptul că aceste întârzieri sau anulări ale curselor nu au fost anunţate de companiile aeriene. De asemenea, oamenii au postat pe reţelele de socializare imagini cu aglomeraţia din aeroport şi şi-au exprimat nemulţumirile.
Unele zboruri au fost amânate, altele au fost anulate, fiind şi multe curse care au fost direcţionate spre alte aeroporturi din ţară şi Ungaria. Ultimele zboruri anulate până acum, în cursul zilei de luni, au fost spre Istanbul şi Nuremberg.
Judeţul Cluj este sub codul galben de ceaţă prelungit, cu vizibilitate sub 200 de metri şi, izolat, chiar sub 50 de metri.
Întârzieri sau curse anulate pe aeroportul 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca din cauza ceții
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

2.402
HARTĂ România este lovită de vreme severă: ANM anunță cod galben de vânt și ninsori
2.402

2.953
Meteorologii ANM au emis prognoza pe termen lung: Anunță când vine cu adevărat primăvara în România
2.953

4.306
Meteorologii ANM au emis prognoza pe termen lung: De Paște vom avea o vreme groaznică și va continua în zilele următoare
4.306

3.353
Vremea se schimbă radical: Meteorologii ANM anunță o săptămână de coșmar, după câteva zile cu miros de primăvară
3.353

2.525
Vești proaste de la ANM: vremea o ia razna tocmai când credeam că primăvara s-a instalat
2.525

1.378
Vremea se strică înainte de Paște - Temperaturi în scădere, precipitaţii şi vânt în mai multe regiuni ale ţării
1.378

798
Vremea de Florii în București și în țară: Anunțul ANM
798

1.439
Destinații de vacanță unde va ploua de Paște. Avertizări meteo de cod roșu
1.439

2.604
Prognoza meteo: Cum va fi vremea de Paște și de 1 Mai
2.604

3.874
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
3.874

3.452
HARTA Se întoarce vremea rea cu ploi și ninsori. România este traversată de un ciclon mediteranean
3.452

1.879
Început de aprilie cu avertizare ANM pentru toată țara / Prognoza meteo pentru București
1.879

1.267
Cum va fi vremea în aprilie: ANM anunță temperaturi peste normal la început, apoi schimbări neașteptate
1.267
















Comentează