Prognoza meteo: Cum va fi vremea de Paște și de 1 Mai

Autor: George Traicu

Publicat: 03-04-2026 08:30

Article thumbnail

Sursă foto: damboviteanul.com

Meteorologii au transmis vineri prognoza pentru perioada 6 aprilie - 4 Mai, care cuprinde minivancațele de Paștele ortodox și de 1 Mai.

Săptămâna 6 - 13 aprilie

Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nordice și nord-estice. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal în majoritatea regiunilor, cu un ușor deficit în regiunile vestice.

Săptămâna 13 - 20 aprilie

Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Săptămâna 20 - 27 aprilie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va avea o tendință ușor deficitară în majoritatea regiunilor.

Săptămâna 27 aprilie - 4 mai

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură9°C
Noros
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri