Senatul american a deschis joi procesul de impeachment (punere sub acuzare şi destituire) împotriva preşedintelui Donald Trump, cu citirea în plen a celor două articole din actul de acuzare împotriva liderului de la Casa Albă, informează agenţiile AFP şi DPA potrivit Agerpres.
Sesiunea este prezidată de Chuck Grassley, senatorul cu rangul cel mai înalt în camera superioară a Congresului, care i-a invitat pe cei şapte procurori (''managers'') desemnaţi de majoritatea democrată a Camerei Reprezentanţilor conduşi de congresmanul Adam Schiff.
Acesta din urmă a citit pe un ton grav cele două capete de acuzare în procesul politic împotriva preşedintelui american, respectiv abuz de putere şi obstrucţionarea activităţii Congresului. Donald Trump ''a acţionat într-o manieră contrară încrederii conferite unui preşedinte şi subversivă pentru conduita guvernului'', a indicat în discursul său Adam Schiff, fost procuror federal în California şi şef al anchetei parlamentare din Camera Reprezentanţilor în urma căreia au fost reţinute cele două capete de acuzare.
Judecătorul John Roberts, de la Curtea Supremă, va sosi la circa două ore după începutul şedinţei pentru a-i desemna drept juraţi pe cei 100 de senatori. El va prezida procesul politic împotriva liderului de la Casa Albă, al treilea proces de acest fel din istoria SUA, după cele împotriva preşedinţilor Richard Nixon şi Bill Clinton.
Procesul de impeachment împotriva preşedintelui republican a fost iniţiat de majoritatea democrată a Camerei Reprezentanţilor, în urma scandalului legat de presiunile pe care Donald Trump le-ar fi exercitat asupra Ucrainei pentru a relua o investigaţie în care era vizat şi Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden, anchetă sistată de justiţia ucraineană după ce acesta din urmă a cerut Kievului demiterea procurorului care o conducea.
În opinia democraţilor, Trump se face vinovat de ''abuz de putere'' pentru că ar fi condiţionat un ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina şi o primire a preşedintelui Zelenski la Casa Albă de reluarea investigării fiului lui Joe Biden, iar acuzaţia de ''obstrucţionare a Congresului'' ar rezulta din încercările liderului de la Casa Albă de a împiedica investigarea acestui scandal prin instrucţiuni date unor actuali şi foşti membri ai administraţiei americane de a nu coopera în anchetă.
Senat are ultimul cuvânt în acest proces politic, dar cu numai 47 de voturi din 100 democraţii au slabe şanse să obţină destituirea preşedintelui Trump
Începutul sfârșitului pentru Donald Trump? Actul de acuzare împotriva preşedintelui SUA a fost citit în Senat
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

191
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
191

2.511
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.511

2.407
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.407

2.521
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.521

3.672
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.672

46
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
46

3.675
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.675

3.015
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
3.015

3.386
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.386

77
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
77

3.810
Un lider al Corpului Gărzilor Revoluționare din Iran, ucis într-un atac aerian - A fost considerat unul dintre ofițerii cheie de securitate ai regimului
3.810

232
Coreea de Sud: Phenianul pare să accelereze eforturile pentru desemnarea fiicei lui Kim Jong-un drept succesoare a acestuia
232

10.485
SURSE Donald Trump a declinat invitația de a veni în România/ Jocuri interesante pe relatia cu SUA
10.485















Comentează