Moscova ar putea susţine propunerea instituirii unei zone demilitarizate în jurul centralei nucleare din Zaporojie (sud-estul Ucrainei) cu condiţia ca Rusia să-şi menţină controlul asupra centralei, a declarat vineri senatorul rus Vladimir Djabarov, prim-vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri internaţionale din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), citat de Interfax, RIA Novosti şi EFE, scrie AGERPRES.
"Este o iniţiativă rezonabilă, cred că o vom susţine", a afirmat senatorul rus, în contextul în care secretarul general al ONU a cerut instituirea unei zone demilitarizate în jurul centralei nucleare ucrainene din Zaporojie, ocupată de forţele ruse, care a fost vizată în ultimul timp de mai multe atacuri de care Rusia şi Ucraina se acuză reciproc.
Totuşi, Djabarov a insistat ca Rusia să fie cea care exercită controlul asupra centralei atomice din sud-estul Ucrainei. "Rusia trebuie să-şi menţină controlul asupra acesteia!", a insistat el.
Dacă Ucraina va accepta să contribuie la demilitarizarea zonei, ea "va arăta că aspiră la normalizarea situaţiei", a afirmat Djabarov. "Însă dacă nu o va face, atunci intenţiile ei vor fi clare", susţine acesta.
ONU a făcut presiuni joi asupra Rusiei şi Ucrainei pentru a preveni cu orice preţ un dezastru nuclear la centrala ucraineană din Zaporojie şi a se pune capăt imediat oricăror activităţi militare în vecinătatea acesteia.
"Instalaţia nu trebuie să fie utilizată în cadrul unei operaţiuni militare. În loc de aceasta, un acord urgent este necesar la nivel tehnic asupra unui perimetru sigur demilitarizat pentru a asigura securitatea zonei", a declarat Antonio Guterres într-un comunicat, citat de Reuters.
Potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), situaţia de la centrală este "alarmantă", deşi analizele preliminare efectuate de experţii acesteia indică faptul că nu există nicio "ameninţare imediată" la adresa siguranţei nucleare după recentele atacuri, cu toate că acestea au provocat avarii la unele instalaţii şi au limitat conectarea lor electrică.
Rusia a ocupat centrala din Zaporojie în martie după invadarea Ucrainei în 24 februarie. Centrala, situată în apropiere de linia frontului, este deţinută de trupele ruse şi exploatată de angajaţi ucraineni.
Agenţia ucraineană Energoatom a declarat că zona centralei a fost lovită de cinci ori joi, inclusiv în apropierea locului unde sunt depozitate materiale radioactive. Oficiali numiţi de ruşi au spus că Ucraina a bombardat de două ori centrala, perturbând schimbul de ture, a transmis agenţia de presă rusă TASS.
În cursul reuniunii Consiliului de Securitate dedicate acestui subiect, SUA au susţinut apelul pentru crearea unei zone demilitarizate şi au cerut AIEA să inspecteze situl.
Ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat că lumea este împinsă spre "o catastrofă nucleară de o amploare comparabilă celei de la Cernobâl". El a spus că responsabili ai AIEA ar putea vizita centrala încă din această lună, conform Reuters.
Reuters nu a putut verifica în mod independent informaţiile de o parte şi de alta cu privire la situaţia legată de centrala nucleară din Zaporojie.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Rusiei să repună uzina sub controlul Ucrainei.
"Doar o retragere completă a ruşilor şi restabilirea deplină a controlului ucrainean asupra situaţiei în jurul centralei pot garanta o restaurare a securităţii nucleare pentru întreaga Europă", a declarat el într-o alocuţiune video.
În ce condiţii Moscova ar putea accepta o zonă demilitarizată în jurul centralei din Zaporojie: 'Este o iniţiativă rezonabilă, cred că o vom susţine'
București
8°C
Articole Similare

0
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
0

895
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
895

46
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
46

23
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
23

39
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
39

3.347
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
3.347

25
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
25

95
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
95

59
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
59

2.797
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
2.797

723
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
723

36
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
36

2.158
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
2.158
















Comentează