Guvernul a transmis Parlamentului raportul asupra activităţii desfăşurate de echipa guvernamentală pe perioada stării de urgenţă, între 16 martie şi 15 mai, demers care reprezintă şi un semn al "respectului instituţional" pe care încercăm să-l impunem în raport cu forul legislativ, a declarat viceprim-ministrul Raluca Turcan, potrivit Agerpres.
"Am trimis Parlamentului raportul asupra activităţii desfăşurate de echipa guvernamentală pe perioada stării de urgenţă între 16 martie şi 15 mai. Este un raport consistent de peste 230 de pagini care reflectă eforturile Guvernului de a limita efectele crizei sanitare şi economice din România. Acest raport este, înainte de toate, şi un semn al respectului instituţional pe care încercăm să-l impunem în raport cu forul legislativ", a declarat Raluca Turcan, miercuri, la finalul şedinţei extraordinare de guvern.
Ea a adăugat că, spre deosebire de guvernele precedente, Cabinetul Orban a răspuns constant controlului parlamentar.
"Membrii Guvernului României au dat curs tuturor solicitărilor formulate de conducerile celor două Camere de a fi prezenţi la audieri în cadrul comisiilor, de a participa la dezbateri în plen. În acelaşi timp, am oferit de fiecare dată când Parlamentul a solicitat informaţii exacte la problemele deosebit de dificile cu care ne confruntăm în această perioadă", a afirmat Turcan.
Vicepremierul a ţinut să le mulţumească românilor pentru "modul exemplar" în care s-au prezentat pe perioada stării de urgenţă şi în care au răspuns regulilor adoptate de Guvern.
"Fără suportul oamenilor nu am fi reuşit să gestionăm atât de bine situaţia creată de pandemia de coronavirus şi chiar dacă au mai fost unele situaţii izolate, puţine la număr, unde regulile nu au fost respectate, conduita publică a românilor a fost una demnă, una bravă şi le mulţumim pentru lucrul acesta", a declarat Turcan.
Ea a punctat că pe perioada stării de urgenţă Guvernul a avut câteva obiective prioritare, primul fiind acela de a proteja "sănătatea şi viaţa românilor".
"Statisticile instituţiilor internaţionale ne spun că am reuşit să o facem mult mai bine decât alte ţări cu sisteme sanitare puternice. Indicatorii de evoluţie a virusului SARS-CoV-2 la nivelul UE au demonstrat, pe deplin, că în ţara noastră criza a fost gestionată corespunzător de către Guvernul Orban şi că am luat măsurile adecvate. Lucrul acesta se regăseşte în numărul de infectări şi în numărul de decese la 100.000 de locuitori pe care România le avea la finalul stării de urgenţă, cu mult mai mic decât ţări precum Italia, Spania, Belgia", a menţionat viceprim-ministrul.
Turcan a adăugat că, în acelaşi timp, Executivul a crescut gradul de testare a populaţiei, ajungând la "un grad de acoperire de 2,2%, superior unor state precum Cehia, Austria, Olanda sau Irlanda".
"La începutul stării de urgenţă aveam şapte centre cu 10 laboratoare, iar astăzi am ajuns să avem peste 100 de laboratoare funcţionale, cu o capacitate chiar de peste 18.000 de teste pe zi. Aşadar, efortul financiar făcut de Guvernul Orban pe perioada stării de urgenţă - am infuzat în sistemul de sănătate peste 5,4 miliarde de lei - a dat rezultate, inclusiv prin creşterea capacităţii de testare, de intervenţie a instituţiilor medicale în gestionarea problemelor de sănătate", a completat Turcan.
În acelaşi timp, a adăugat vicepremierul, Guvernul, pe perioada stării de urgenţă, a încercat să protejeze fiecare loc de muncă afectat de criză.
"Numărul de beneficiari ai măsurilor Guvernului PNL ne arată că am salvat sute de mii de locuri de muncă şi am asigurat venituri pentru angajaţi chiar în condiţiile în care activităţile economice au fost întrerupte. Aici a funcţionat, bineînţeles, şi o solidaritate între Guvern, angajatori şi angajaţi, dar şi între angajatori şi angajaţi care şi-au dorit păstrarea locurilor de muncă. Peste 1,4 milioane de angajaţi au beneficiat de plăţi pentru şomaj tehnic", a spus ea.
Turcan a menţionat că, de asemenea, Guvernul a avut ca prioritate şi "investiţia publică".
"Plăţile efectuate pentru prima jumătate a anului 2020 sunt cele mai mari din ultimii 10 ani, 16,1 miliarde de lei au fost cheltuiţi în investiţii pe primele şase luni din 2020", a subliniat ea.
Vicepremierul a spus, de asemenea că, prin măsurile adoptate de Guvern, "250.000 de operatori economici" au beneficiat de măsuri de sprijin.
"Am ajutat de asemenea şi categoriile vulnerabile prin măsurile pe care le-am luat, inclusiv de la izolarea împreună cu asistenţii sociali în centrele de asistenţă socială, pentru a nu le pune în pericol prin răspândirea virusului, până la măsuri financiare de sprijinire a persoanelor izolate la domiciliu, acolo unde nu puteau face faţă acelei situaţii de izolare", a explicat ea.
Turcan s-a referit şi la faptul că Guvernul a reuşit în această perioadă să crească ritmul de atragere a fondurilor europene.
"Am ajuns dintr-o ţară codaşă în atragerea fondurilor europene o ţară cu cel mai mare ritm de creştere a atragerii fondurilor europene de la începutul aderării la Uniunea Europeană. Practic, în conturile din România au intrat 2,6 miliarde de euro şi urmează să decontăm pe viitor aproximativ 3,5 miliarde de euro, iar dintre aceşti bani 600 de milioane au fost salvaţi de la decomitere doar la finalul anului trecut. Toate aceste măsuri adoptate de către Guvern pe perioada stării de urgenţă ne-au permis să depăşim starea de urgenţă cu rezultate bune, pe partea de sănătate a românilor şi, aşa cum am spus, incomparabil mai bune decât alte state care au plecat la drum în confruntarea cu această criză odată cu noi", a afirmat ea.
Potrivit vicepremierului, Guvernul a conceput, de asemenea, un plan bine structurat de relaxare a restricţiilor.
"Până în momentul de faţă, am avut trei etape de relaxare, ne-am fi dorit să ajungem cât de curând şi la următoarele măsuri de relaxare, însă numărul de cazuri de infectare şi chiar de decese este în creştere, ceea ce ne împiedică în momentul de faţă să mergem într-o altă etapă de relaxare", a spus ea.
Turcan a menţionat şi planul de relansare economică pregătit de Guvern.
"Criza ne-a oferit şi o uriaşă oportunitate, şi anume, să pregătim un set de măsuri de relansare economică pe termen scurt, mediu şi lung. Ştim exact unde România are probleme, unde ne sunt vulnerabilităţile, care sunt mecanismele care pot fi puse în mişcare, din momentul zero al intrării în etapa de relansare economică până la finalul următorilor zece ani, când România poate să ajungă într-adevăr o ţară comparabilă ca nivel mediu de trai cu ţările din Uniunea Europeană", a mai afirmat Turcan.
Guvernul a trimis Parlamentului raportul activităţii pe perioada stării de urgenţă (Raluca Turcan)
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

7
Laura Codruța Kövesi a solicitat ridicarea imunității pentru 11 deputați greci: Fraude masive cu fonduri europene
7

1.212
VIDEO România riscă să rateze un jalon-cheie din PNRR: Vizează toți bugetarii din țară
1.212

1.454
VIDEO PSD joacă tare: Grindeanu nu exclude schimbarea protocolului și aruncă în aer scenariul guvernării
1.454

19
Mihai Fifor (PSD): Premierul Bolojan recidivează grav aprobând Memorandumul privind Acordul Mercosur.Este momentul ca premierul-kamikaze să plece acasă
19

1.714
EXCLUSIV SURSE - Însemnele Ținutului Secuiesc dinamitează Coaliția de guvernare. Culisele scandalului iscat în plenul Senatului / VIDEO
1.714

920
VIDEO Grindeanu nu-l slăbește pe Ilie Bolojan: Coaliția nu funcționează așa cum trebuie, trebuie să se schimbe. Toată lumea se ceartă cu toată lumea
920

3.505
VIDEO Sorin Grindeanu lămurește scandalul corupției de la ARR: Eu țin în cutii de pantofi prețul la motorină! Dacă știam, îl reclamam eu
3.505

2.724
VIDEO Sorin Grindeanu neagă întâlnirea cu Nicușor Dan și lansează un scenariu exploziv: PSD poate să treacă în opoziție
2.724

1.306
Oana Gheorghiu le spune politicienilor că "oamenii nu se mai mulțumesc cu vorbe": "România e acum ca o navă aflată pe o mare în plină furtună şi cu un foc la bord"
1.306

67
Târziu cere demisia ministrului Educației: Ordinul care pune profesorii la control psihiatric este o aberație
67

2.611
Sorin Grindeanu l-ar fi "vizitat" pe Nicușor Dan, după ce președintele l-a convocat la "Palat": Informația nu a fost confirmată de surse politice
2.611

2.385
Alexandru Nazare critică PSD la punct: Aud că avem soluții, dar dacă nu au sursă de venit, ele rămân idei
2.385

3.249
Lovitură majoră pentru ultrași / Legea 4 a fost modificată în Senat: măsuri mai stricte și pedepse mai dure pe stadioane, spectacol pirotehnic interzis după fluierul de start
3.249
















Comentează