VIDEO PSD joacă tare: Grindeanu nu exclude schimbarea protocolului și aruncă în aer scenariul guvernării

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 01-04-2026 14:55

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Simion Sebastian Tataru

Sorin Grindeanu a declarat că actualul acord politic dintre PSD și PNL ar putea fi modificat, dacă situația o va impune.

„Protocolul îl avem în forma pe care o cunoașteți dumneavoastră (...). Dacă e nevoie de schimbarea protocolului ca să continue coaliția, o să vedem dacă ajungem în acea situație”, a spus acesta.

„Nu spun nu”

Întrebat despre posibile scenarii politice, liderul PSD a evitat să închidă complet ușa unor modificări în arhitectura guvernării.

„N-am exclus acest lucru. Nu spun nu”, a declarat Grindeanu.

Bombă politică: majoritate fără PSD

Cea mai puternică afirmație a venit în momentul în care a fost întrebat despre o eventuală continuare a guvernării fără PSD.

„Există majoritate în Parlament și fără PSD”, a spus Grindeanu

Totuși, acesta a nuanțat imediat poziția partidului:

„Nu înseamnă că e o variantă pe care va merge Partidul Social Democrat (...) PSD-ul nu va susține așa ceva”.

PSD respinge alianțele cu partide extremiste

Grindeanu a insistat că PSD nu va intra în formule politice care implică partide considerate extremiste și nici nu va susține un guvern minoritar.

„Nu înseamnă că vom face majorități cu partide extremiste (...) PSD-ul nu va susține un guvern minoritar”, a punctat acesta.

Relația cu Bolojan, în așteptare

Întrebat când a vorbit ultima dată cu Ilie Bolojan, Grindeanu a spus că discuția a avut loc recent, însă nu există încă o convocare oficială pentru următoarea ședință a coaliției.

„Cred că vineri sau sâmbătă (...) încă n-am primit vreo convocare”, a declarat acesta.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură15°C
Variabil
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri