Plenul Senatului a votat, miercuri, măsuri de înăsprire a supravegherii video pe stadioane și creșterea de zece ori a amenzilor pentru suporteri.
Senatorii au adoptat cu 64 de voturi ”pentru”, 33 de voturi „împotrivă” și două abțineri modificările în Legea 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței în competițiile sportive. Ultimul cuvânt îl va avea Camera Deputaților, în calitate de for decizional în acest caz, care va relua dezbaterile și va putea interveni asupra modificărilor.
Cluburile, obligate să filmeze în permanență toți suporterii
Una dintre noutățile votate de Senat se referă la faptul că la competițiile sportive organizatorii au obligația: `
„să asigure inregistrarea şi supravegherea video in mod simultan şi continuu a comportamentului tuturor participanţilor in arena sportivă şi in zona punctelor de acces, pe timpul afluirii şi defluirii acestora, in zonele unde se comercializează şi/sau se consumă băuturi alcoolice, precum şi pe timpul desfăşurării competiţiei sau jocului sportiv, printr-un sistem propriu, conectat in punctul de comandă şi deservit de către un tehnician, sub indrumarea unui reprezentant al forţelor de ordine; imaginile constituie mijloc de probă in sensul legii contravenţionale şi penale;"
Show-urile pirotehnice, interzise după fluierul de start
Varianta Legii 4 care a trecut de Senat prevede că organizatorul de jocuri sportive „poate desfăşura jocuri cu articole pirotehnice exclusiv înainte de fluierul de debut sau după fluierul de final, prin intermediul unei persoane juridice autorizate conform Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive şi doar in locurile stabilite de către autorităţile competente, exclusiv cu avizul unităţii de poliţie pe raza căreia urmează a se executa jocul sau spectacolul cu articole pirotehnice”.
„Accesul in zona rezervată jocului cu articole pirotehnice este permis doar persoanelor autorizate”, mai prevede legea adoptată, iar accesul minorilor in zona rezervată jocului cu articole pirotehnice „este strict interzis”.
Suporterii n-au voie cu bere în peluză și tribună
Spectatorilor li se permite să consume în arena sportivă „băuturi slab alcoolizate, cu o concentraţie alcoolică de până la 5,5% în volum”, prevede proiectul adoptat de Senat, iar băuturile alcoolice se vor vinde exclusiv în spaţiile special delimitate şi amenajate din incinta arenei sportive.
„Este interzis consumul băuturilor alcoolice în orice spaţiu din arena sportivă care oferă vedere directă asupra terenului de joc, pe durata evenimentului sportiv, inclusiv accesul in incinta tribunelor cu băuturile alcoolice achizitionate”, se mai arată în lege.
Jandarmii pot verifica câte beri a cumpărat un suporter
Conform proiectului adoptat, comercializarea şi/sau consumul băuturilor alcoolice către/de către persoane aflate în stare vădită de beție este interzisă la competiile sportive.
De asemenea, comercializarea si/sau consumul băuturilor alcoolice permise se pot realiza exclusiv pe o perioadă limitată, respectiv in intervalul de o oră anterior inceperii competiţiei sau a jocului sportiv şi până la fluierul final, „exclusiv pe baza scanării si validării documentului de acces”. La solicitarea structurii de jandarmi competente teritorial, organizatorul pune la dispoziţie datele stocate pe baza documentelor de acces atunci când a vândut băuturile alcoolice.
După fluierul final, comercializarea si/sau consumul de băuturi alcoolice sunt interzise în întreaga incintă a arenei sportive, inclusiv în spaţiile de desfacere dedicate şi în zonele de ospitalitate, indiferent de concentratia alcoolică.
Cum se va aplica pedeapsa interzicerii prezenței pe stadion
Cluburile vor avea obligația să nu permită comercializarea documentelor de acces către persoanele cărora le-a fost interzis accesul la asemenea genuri de manifestări, precum să asigure caracter de unicitate pentru fiecare document de acces, prin colectarea numelui, prenumelui şi a codului numeric personal.
Motivația senatorilor este următoarea: „Scoaterea de sub anonimat a persoanelor predispuse la fapte antisociale poate conduce considerabil la reducerea violentei si tulburărilor ordinii publice la manifestările sportive, în vederea constituirii bazei de date de interes operativ, necesară executării misiunilor specifice, cu persoanele cunoscute cu antecedente in comiterea de acte de dezordine cu prilejul unor manifestări publice, cu cele cunoscute ca aparţinând unor grupuri cu comportament huliganic”.
De asemenea, cluburile vor oferi jandarmeriei „numele, prenumele şi codul numeric personal al tuturor spectatorilor, pentru prevenirea pătrunderii in arena sportivă a persoanelor cărora le este interzis accesul la manifestări sportive, precum şi in vederea identificării persoanelor care, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sau a jocurilor sportive, au săvârşit fapte antisociale”.
Alte prevederi din proiectul votat de Senat:
În cazul contraventiilor prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite de către spectatori înainte, pe timpul şi după desfăşurarea competiţiei sau jocului sportiv, care au legătură cu competiţia ori jocul sportiv în cauză, pe lângă sancţiunea principal stabilită de actul normativ, agentul constatator aplică contravenientului și sanctiunea contraventională complementară de interzicere a accesului la competitiile şi jocurile sportive de genul celor la care acesta a participat, pentru o perioadă de 1 an.
Persoanei căreia i s-a aplicat sancţiunea contraventională complementară de interzicere a accesului la uncle competitii sau jocuri sportive, care săvârseste orice altă contravenţie, în incinta arenelor sportive sau în proximitatea arenelor până la o distantă de 500 m, în legătură cu jocurile sau competitiile sportive care se derulează în acestea, inclusiv jocuri sau competitii sportive de altă natură decât cele pentru care s-a dispus interdicţia, i se aplică pe lângă sanctiunea contraventională principală şi sanctiunea contraventională complementară de interzicere a accesului la competitiile sau jocurile sportive de natura celor la care aceasta a săvârşit fapta pe o nouă perioadă de 2 ani.
Fapta persoanei căreia i s-a aplicat sancţiunea contravenţională complementară de interzicere a accesului la unele competiţii sau jocuri sportive, de a se afla in arena sportivă unde se desfăşoară o competiţie sau un joc sportiv de natura celor pentru care s-a dispus interdicţia constituie infracţiune şi se pedepseşte cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Senatorii s-au inspirat din măsurile anti-hooligans din străinătate
În motivarea proiectului, senatorii au menționat:
„Potrivit experţilor europeni în siguranţă şi securitate pe stadioane (membri ai European Group of Policing Football and NFIP experts), măsura interzicerii accesului in arenele sportive este considerată ca fiind cel mai util instrument aflat la indemâna autoritătilor de aplicare a legii de mitigare a fenomenului antisocial şi violentei asociate evenimentelor sportive, aceasta având un puternic impact în rândul grupurilor de suporteri problematici şi find, în concret, principala măsură de prevenire şi descurajare a fenomenului de tip „hooligans" (săvârşirea de fapte antisociale, acţiuni cu caracter violent sau de tulburare a ordinii publice, comise în interiorul arenelor sportive)”.





























Comentează