Preşedintele fondator al Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), Gabriel Oprea, susţine conceptul de "familie biblică" şi recomandă românilor să susţină, la referendumul din 6 şi 7 octombrie, familia tradiţională.
El a declarat, sâmbătă, la finalul Comitetului Executiv Naţional al UNPR, care s-a desfăşurat la Iaşi, că formaţiunea politică pe care o reprezintă propune o guvernare orientată spre familie.
"UNPR crede în conceptul de familia biblică, familia construită pe convieţuirea dintre un bărbat şi o femeie şi care are ca temelie a vieţii căsătoria dintre aceştia. Noi sprijinim familia tradiţională şi lucrăm, cu specialiştii din partid, la crearea unor programe care să sprijine familiile şi să conducă la creşterea natalităţii. De altfel, una din cele cinci teme care alcătuiesc Programul Naţional al UNPR, intitulat "Siguranţă şi Prosperitate pentru România", este renaşterea naţională. Renaşterea naţională este strâns legată de valorile familiei. Familia trebuie să fie în centrul tuturor preocupărilor clasei politice. Ceea ce propunem noi este guvernarea orientată spre familie, astfel încât aceasta să fie principalul beneficiar al politicilor guvernamentale, în toate domeniile administrate public", a afirmat Oprea.
Gabriel Oprea: UNPR susţine conceptul de familie biblică și recomandă românilor să susţină, la referendumul din 6 şi 7 octombrie, familia tradiţională
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.640
Varianta apariției unui partid-surpriză în Parlament (surse)
1.640

839
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
839

3.676
Marcel Ciolacu atacă PNL și USR după procesul cu Pfizer: „Așa îl ajută pe Marele Conducător Bolojan să reducă deficitul”
3.676

165
Diana Tușa îl atacă pe premierul Ilie Bolojan: România are nevoie de unitate, nu de lideri care dezbină
165

2.980
Ce au în comun Ilie Bolojan și președintele FRF. Prim-vicepreședintele AUR: 'Sunt două expresii ale eșecului instituțional. Nu înțeleg nimic'
2.980

7.579
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
7.579

6.111
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
6.111

6.766
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
6.766

3.301
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
3.301

3.488
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
3.488

116
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
116

4.524
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.524

4.031
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
4.031
















Comentează