FOTO Un tablou al pictorului Claude Monet a fost vândut la licitaţie cu 10,2 milioane de euro, la Paris

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 16-04-2026 20:20

Article thumbnail

Sursă foto: Artmark

Un tablou pictat în 1901 de Claude Monet, "Vétheuil, effet du matin", a fost vândut la licitaţie cu aproape 10,2 milioane de euro, joi, la Paris, un preţ care reprezintă un record stabilit în Franţa pentru acest artist, în ultimii ani, au anunţat reprezentanţii casei Sotheby's, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Un alt tablou semnat de Monet, "Les Iles de Port-Villez" (1883), şi-a găsit cumpărător pentru suma de 6,45 de milioane de euro (taxe incluse) în cadrul aceleiaşi licitaţii.

Potrivit casei Sotheby's, aceste preţuri reprezintă "recorduri pentru operele lui Monet vândute la licitaţie în Franţa după deschiderea pieţei franceze către sectorul internaţional", în 2000. În acel an, Franţa a anulat monopolul comisarilor francezi asupra vânzărilor la licitaţie şi şi-a deschis piaţa internă către marile case de licitaţii străine.

Cele două tablouri au petrecut fiecare aproximativ un secol în colecţii private.

"Vétheuil, effet du matin" era estimat la un preţ cuprins între 6 milioane şi 8 milioane de euro, iar "Les Iles de Port-Villez" la un preţ cuprins între 3 milioane şi 5 milioane de euro.

Pictate la un interval de 20 de ani şi la o distanţă de 20 de kilometri între ele, ambele picturi reprezintă Sena în locuri situate în apropiere de Giverny, la nord-vest de Paris, unde locuia Claude Monet (1840-1926).

"Aceste lucrări marchează o piatră de hotar către 'Nuferi'", seria emblematică de tablouri pictate de acest pictor impresionist în ultima parte a vieţii sale, a declarat Marianne Mathieu, fosta directoare a Muzeului Marmottan-Monet, citată în comunicatul de presă al casei Sotheby's.

Recordul pentru o pictură semnată de Claude Monet este de 110,7 milioane de dolari, suma cu care a fost vândut tabloul "Meules" în 2019, la New York.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură12°C
Senin
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri