Emisiunea tematică intitulată "Curiozităţile faunei" va fi introdusă în circulaţie, începând de vineri, a anunţat Romfilatelia, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, emisiunea, ce are în componenţă patru mărci poştale şi un plic "prima zi", este dedicată unor curiozităţi din lumea animală - situaţiile în care puii diferă semnificativ ca şi coloraţie faţă de adult.
Cazuarul sudic - Casuarius casuarius este reprodus pe marca având valoarea nominală de 9 lei, în timp ce tapirul asiatic - Tapirus indicus este prezentat pe marca a cărei valoare nominală este de 21 lei.
Langurul argintiu - Trachipitecus cristatus este reprodus pe marca de 6,50 lei şi pinguinul regal - Aptenodytes patagonicus pe cea cu valoarea nominală de 7,50 lei.
Emisiunea va disponibilă de vineri în reţeaua magazinelor Romfilatelia din Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul online.




























Comentează