Un bărbat din municipiul Câmpulung Muscel, care avea permisul de conducere suspendat, a fost reţinut după ce nu a oprit la semnalul poliţiştilor, agenţii fiind nevoiţi să-l urmărească şi să facă uz de armă pentru a-l opri notează Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, incidentul a avut loc pe strada Depozitelor din municipiul Piteşti.
"În cursul serii de 27 iulie, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti (...) au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, al cărui conducător auto nu a oprit la semnal. Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, folosind semnale acustice şi luminoase ale autospecialei, însă conducătorul autoturismului şi-a continuat deplasarea şi a mărit viteza, până în zona unui imobil, unde persoana în cauză a coborât din autoturism şi a fugit, fiind prins în scurt timp, după utilizarea armamentului din dotare, ca urmare a nesupunerii la somaţiile poliţiştilor", se arată în comunicat.
Reprezentanţii IPJ Argeş precizează că nicio persoană nu a fost rănită şi nu s-au produs pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că şoferul este un bărbat de 36 de ani din Câmpulung Muscel, care avea dreptul de a conduce suspendat după ce a fost depistat conducând sub influenţa alcoolului.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de marţi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Focuri de armă în Argeș - Şofer cu permisul suspendat, reţinut după ce nu a oprit la semnalul poliţiştilor
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

4
Copac căzut pe linia de cale ferată: circulație feroviară oprită pe secția Brașov-Sighișoara
4

101
Cât de costisitor va fi Paștele anului 2026 pentru români: Scumpiri la alimentele de bază
101

48
Tânărul ucrainean, găsit pe munte în stare gravă, preluat de un elicopter SMURD. Compatriotul său l-a părăsit pe munte
48

20
Trenul IR 346 „Dacia”, orar modificat până în decembrie 2026
20

2.445
Scandal după scandal la DGASPC Argeș: DNA trimite în judecată conducerea instituției - acuzații grave și milioane în joc
2.445

1.714
VIDEO Ministrul Muncii, după o discuție cu angajații Damen Mangalia: „Am câștigat 2-3 luni în care Guvernul să găsească o soluție”
1.714

42
Cutremur de 3 grade în judeţul Vrancea
42

36
Prohibiția generală a pescuitului începe pe 9 aprilie. Măsuri stricte pentru protejarea peștilor
36

157
La ce preț se vinde carnea de miel înainte de Paște
157

68
Tânăr ucrainean dependent de insulină, găsit în stare gravă în Munții Maramureșului
68

2.906
UPDATE Rețea de spionaj cibernetic a Rusiei, destructurată de SRI și FBI: atacurile vizau România și alte țări europene. Nicușor Dan confirmă
2.906

5.551
VIDEO Incident șocant în Cluj-Napoca: livrator bătut cu ranga și aproape călcat cu mașina, în plină stradă
5.551

61
Aproape 30.000 de miei au fost sacrificați în Buzău pentru masa de Paște
61















Comentează