FOTO STB scoate la drum Tramvaiul Iepuraşului

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 08-04-2026 19:02

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Societatea de Transport Bucureşti scoate la drum, în prag de Paşte, Tramvaiul Iepuraşului, care pleacă joi din Depoul Dudeşti.

"Start la distracţie din Depoul Dudeşti: Tramvaiul Iepuraşului pleacă, joi, la drum! Pregătiţi zâmbetele şi aparatele foto! În prag de Paşte, STB scoate la drum cea mai veselă apariţie din oraş: Tramvaiul Iepuraşului. Îmbrăcat în haine de sărbătoare şi plin de surprize, tramvaiul transformă o simplă plimbare prin oraş într-o aventură de neuitat pentru cei mici. Nu este doar o călătorie, ci o petrecere pe roţi! Copiii, însoţiţi de părinţi sau bunici, sunt invitaţi să urce la bord pentru a primi dulciuri, baloane colorate, stickere personalizate cu sigla STB, numai bune de colecţionat", a anunţat STB pe pagina sa de Facebook.

La ce ora pleacă din Depoul Dudești

Astfel, în Joia Mare, din Depoul Dudeşti vor pleca două curse, prima începând cu ora 11:00 şi cealaltă de la ora 12:30.

Protagonistul zilei va fi legendarul tramvai EP V3A 6001, care va avea următorul traseu: Depoul Dudeşti, Strada Octavian Goga, Bulevardul Mărăşeşti, Strada 11 Iunie, Bulevardul Regina Maria, Piaţa Unirii (şi retur). Iepuraşul va opri în staţii şi va fi uşor de recunoscut, pentru că va fi decorat de sărbătoare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură5°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri