Fiul lui Nicolas Maduro dă informații despre starea fostului președinte venezuelean

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 24-03-2026 14:13

Article thumbnail

Sursă foto: Renascenca

Fostul preşedinte venezuelean Nicolás Maduro face exerciţii fizice în fiecare zi în închisoarea din New York, în aşteptarea audierii sale din această săptămână, a declarat luni fiul său în timpul unui marş organizat la Caracas pentru a cere ridicarea totală a sancţiunilor americane împotriva ţării sale şi eliberarea preşedintelui dat jos de la putere printr-o spectaculoasă operaţiune de capturare întreprinsă de forţele speciale ale SUA, relatează AFP, conform news.ro.

Maduro, în vârstă de 63 de ani, şi prima-doamnă Cilia Flores, în vârstă de 69 de ani, au fost capturaţi de armata americană pe 3 ianuarie, în urma unei operaţiuni militare la Caracas. Ei vor compărea joi pentru a doua oară în faţa unui tribunal federal. Nicolas Maduro este acuzat că a favorizat traficul internaţional de droguri.

„Vom vedea un preşedinte suplu, cu constituţie sportivă, care face exerciţii fizice în fiecare zi”, a asigurat fiul său, Nicolas Maduro Guerra, cunoscut sub numele de „Nicolasito” (micuţul Nicolas), care este deputat. „Ne mobilizăm astăzi, luni, pentru că joi va avea loc audierea preşedintelui Nicolás Maduro şi a Ciliei Flores, sechestraţi în Statele Unite, şi cerem eliberarea lor”, a declarat „Nicolasito”.

„Se simt foarte bine, sunt puternici, plini de energie, cu multă forţă”, a adăugat deputatul în declaraţiile făcute pentru postul pro-guvernamental Telesur.

Maduro Guerra s-a declarat convins că tatăl său îşi va demonstra „nevinovăţia”.

Audierea de joi vizează în principal rezolvarea unor chestiuni de procedură, înainte de începerea examinării pe fond.

Încarcerat – la fel ca soţia sa – la Metropolitan Detention Center (MDC) din Brooklyn, o închisoare federală cunoscută pentru condiţiile insalubre şi gestionarea defectuoasă, Nicolás Maduro se află singur într-o celulă, fără acces la internet sau la ziare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură16°C
Noros
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri