O expoziţie de grafică a studenţilor şi profesorilor din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti - "Atelier de carte" - va fi găzduită, începând de săptămâna viitoare, la sediul din Calea Griviţei al Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), potrivit Agerpres.
Expoziţia, care va fi vernisată pe 24 martie, de la ora 18:00, reuneşte cărţile de autor realizate de studenţii şi profesorii din cadrul departamentelor Grafică, Sculptură şi Artă Murală de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, în cadrul proiectelor construite în jurul a trei repere ale culturii italiene - Italo Calvino, Marco Polo şi Lorenzo de' Medici (Magnificul), informează, joi, MNLR, într-o postare pe Facebook.
Tinerii artişti invită publicul să descopere cărţile-obiect în cadrul unei instalaţii unde literatura italiană se transformă într-un spaţiu artistic incluziv, contemporan, locuibil.
"Integrând tehnici mixte - de la cele tradiţionale la mediile digitale - aceste serii de carte bibliofilă reprezintă o perspectivă actuală asupra graficii de carte, materializată într-un demers estetic contemporan, ce reuneşte discursurile vizuale a peste 50 de studenţi şi cadre didactice. Între călătorie, umanism şi experiment narativ, aceste voci propun moduri diferite, dar şi foarte personale de a privi lumea, iar cărţile expuse îşi asumă statutul de obiect estetic în care elementele structurale - formatul, plierea şi paginarea - articulează un ritm compoziţional unitar", precizează sursa citată.
Expoziţia va fi deschisă în sălile Al. Oprea (24 martie - 11 aprilie) şi Al. Condeescu (24 martie - 18 aprilie), de marţi până sâmbătă, în intervalul orar 10:00 - 18:00.
Pentru costul biletelor vizitatorii sunt invitaţi să consulte https://mnlr.ro/contact/.
Intrarea la vernisaj este liberă.





























Comentează