Misiunea Artemis 2 a NASA va trimite în curând astronauţi într-o călătorie în jurul Lunii, dar obiectivul principal al programului Artemis rămâne revenirea astronauţilor americani pe Lună, pentru prima dată după mai bine de 50 de ani. Space.com publică o sinteză a motivelor care au dus la lansarea acestui ambiţios program spaţial.
NASA a promis că întoarcerea pe Lună va duce la noi descoperiri ştiinţifice, va aduce beneficii economice şi va inspira o nouă generaţie de exploratori spaţiali. De asemenea, nu este un secret pentru nimeni că o mare putere, China, ameninţă că va depăşi SUA ca lider în explorarea spaţiului, iar SUA nu vor să rămână în urmă.
Din punct de vedere ştiinţific, omenirea are încă multe de învăţat despre Lună. Satelitul natural al Pământului are o istorie lungă păstrată în rocile sale şi ar putea ajuta cercetătorii să înţeleagă mai bine propria noastră planetă, Sistemul Solar şi Universul în general.
Luna şi Pământul sunt ca nişte gemeni care dansează unul în jurul celuilalt încă de la începutul Sistemului Solar, în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani, a spus Sara Russell, planetolog la Muzeul de Istorie Naturală din Londra. Aceasta înseamnă că au o istorie comună a impacturilor de la asteroizi şi comete.
"Doar că păstrează aceste înregistrări ale trecutului direct la suprafaţa sa", a spus Russell pentru Live Science. "Putem vedea cât de afectată a fost de impacturi, care s-au produs şi pe Pământ, dar nu vedem dovezi pentru acestea atât de uşor pe Pământ".
Procesele biologice şi eroziunea meteorologică ascunde istoria impacturilor suferite de Pământ. Luna, pe de altă parte, are o atmosferă subţire, fără vreme şi fără viaţă, astfel încât craterele sale de impact pot fi păstrate aproape la infinit. Aceste condiţii oferă şi alte oportunităţi de cercetare.
"Este un fel de laborator grozav al proceselor geologice dacă nu există apă sau aer", a spus Russell. "Putem înţelege aceste procese geologice fundamentale mult mai uşor în multe cazuri, observându-le pe Lună".
Artemis 2 este a doua dintre cele cinci misiuni iniţiale din programul Artemis, care îşi propune să stabilească pentru prima dată o prezenţă pe termen lung a SUA pe Lună. Misiunea inaugurală Artemis 1 a fost un zbor fără echipaj de 26 de zile în jurul Lunii în 2022. Artemis 2 este primul zbor spaţial cu echipaj din program şi urmează să trimită patru astronauţi într-o misiune de 10 zile în jurul Lunii şi înapoi pe Pământ, prima fereastră de lansare fiind anunţată pentru 1 aprilie.
Fiecare misiune Artemis este menită să se bazeze pe predecesorul său. Artemis 1 a pus bazele lui Artemis 2, iar Artemis 2 se referă la testarea sistemelor înaintea lui Artemis 3, Artemis 4 şi Artemis 5. Ultimele două misiuni au drept obiectiv aselenizarea propriu-zisă, fiind anunţate în succesiune rapidă pentru anul 2028, cu menţiunea că Artemis 5 urmează să creeze o paret din premisele pentru ceea ce NASA susţine că va fi o bază selenară permanentă.
NASA a dus 12 astronauţi pe suprafaţa lunară ca parte a misiunilor Apollo între 1969 şi 1972. Russell a remarcat că mostrele selenare colectate în timpul misiunilor Apollo i-au ţinut ocupaţi pe oameni de ştiinţă timp de mai bine de 50 de ani, dar astronauţii Apollo au explorat doar o mică parte din suprafaţa selenară, în zona ecuatorială a emisferei îndreptate mereu către Terra.
"Este ca şi cum ai avea mai multe expediţii în deşertul Sahara şi ai spune: OK, acum înţelegem Pământul", a spus Russell. "De aceea este important să te întorci pe Lună şi, în special, să mergi în diferite zone. Aici Artemis este cu adevărat interesant. Viitoarea misiune Artemis va merge la polul sud lunar, care este o zonă care nu a fost explorată înainte".
Polul sudic al Lunii este o locaţie privilegiată pentru gheaţa de apă. Oamenii de ştiinţă susţin că în regiunile polare selenare se află apă îngheţată. Studierea acestei ape le oferă oamenilor de ştiinţă ocazia de a afla mai multe despre istoria apei de pe Pământ.
"Vrem să ştim cum a obţinut Luna acea apă şi motivul pentru care vrem să aflăm acest lucru este pentru că modul în care apa a ajuns pe Lună este probabil şi modul în care a ajuns şi pe Pământ", conform lui Russell.
Călătoria pe Lună cu un echipaj uman va permite, de asemenea, oamenilor de ştiinţă din misiune să urmărească şi un alt obiectiv, poate mai sensibil, al programului Artemis, şi anume investigarea efectelor călătoriilor în spaţiu asupra fiziologiei umane. MIsiunea Artemis 2 este o oportunitate pentru noi studii cu privire la sănătatea astronauţilor, inclusiv modul în care călătoriile în spaţiu influenţează corpul, mintea şi comportamentul acestora, dar şi modul în care aceste influenţe ar putea afecta misiunile viitoare, potrivit NASA. Acesta este unul dintre multele moduri în care misiunile selenare sunt potenţiale etape către explorarea spaţiului profund.
Programul Artemis este menit să avanseze tehnologiile şi să dezvolte infrastructura care va fi necesară pentru trimiterea astronauţilor pe Marte. Explorarea spaţiului este dificilă, periculoasă şi costisitoare, aşa că NASA trebuie să îşi testeze sistemele şi astronauţii pe Lună înainte de a-i trimite către destinaţii mai îndepărtate. Stabilirea unei baze selenare ar putea reprezenta cheia călătoriei pe Marte.
În plus, Luna are resurse care ar trebui să facă spaţiul mai accesibil. De exemplu, NASA a susţinut că, dacă poate recolta apa selenară, agenţia spaţială o poate folosi pentru a produce la faţa locului de apă potabilă, oxigen şi combustibil pentru rachete - deşi acest lucru rămâne deocamdată nedemonstrat. Misiunile selenare fac parte dintr-o strategie de a găsi şi utiliza resurse extraterestre, ceea ce ar putea face explorarea spaţiului mai ieftină, deoarece nu va trebui ca totul să fie făcut pe Pământ şi apoi lansat în spaţiu cu costuri foarte ridicate.
În plus, există o potenţială economie selenară ce trebuie luată în considerare. NASA a spus că strategia sa selenară stimulează industria spaţială comercială şi creează oportunităţi de afaceri în moduri care ar putea stimula o economie selenară. Economia selenară provine în prezent din colaborarea NASA cu companii private care asigură livrări comerciale pentru a sprijini programul agenţiei spaţiale. În esenţă, NASA plăteşte companiile pentru a duce lucruri pe Lună. Agenţia spaţială are în prezent 15 dintre aceste contracte comerciale de livrare selenară programate să fie finalizate până în 2028, potrivit NASA. Cu toate acestea, odată ce oamenii încep să colonizeze Luna, ar putea deschide şi oportunităţi valoroase de minerit.
Mineritul selenar are potenţialul de a deveni o industrie de multe miliarde de dolari. Luna adăposteşte resurse precum pământurile rare, care sunt extrase pentru a fi folosite în electronice pe Pământ, precum şi o potenţială mină de aur în stocurile sale de heliu-3, care ar putea fi folosită în cele din urmă în reactoarele de fuziune nucleară pentru a produce energie curată aproape nelimitată.
În timp ce cursa spaţială iniţială a fost între SUA şi Uniunea Sovietică la mijlocul secolului al XX-lea, naţiunile se întrec din nou pentru controlul acestor resurse.
Deşi SUA, China şi Rusia sunt principalii concurenţi în "noua cursă spaţială", peste 80 de ţări au acum o prezenţă în spaţiu, potrivit Royal Museums Greenwich din Marea Britanie. Dincolo de interesele comerciale, accesul la spaţiu joacă un rol din ce în ce mai important în securitatea unei naţiuni.
Robert Braun, şeful sectorului de explorare spaţială la Laboratorul de Fizică Aplicată al Universităţii Johns Hopkins a susţinut, într-un clip video publicat de universitate, că multe naţiuni îşi îndreaptă atenţia şi ambiţiile spre Lună pentru că există o "reţea complexă de motive legate de, securitate, explorare şi exploatare şi obiective economice".
Dacă SUA vrea să câştige această a doua cursă pentru Lună, atunci viitoarele misiuni Artemis vor trebui să respecte programul. China vrea să-şi trimită propriii astronauţi pe Lună înainte de 2030, adică la cel mult doi ani după primele misiuni Artemis pe suprafaţa selenară, presupunând că acestea sunt un succes.
Comentează