Ancheta în dosarul "Casa din Mihăileanu" a fost supendată întrucât Traian Băsescu a beneficiat de imunitate, însă faptele nu s-au prescris, iar cazul a fost redeschis întrucât "a dispărut cauza care a împiedicat desfăşurarea urmăririi penale", arată Judecătoria Sectorului 1, potrivit mediafax.ro
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) au cerut instanţei să confirme reînceperea anchetei cu privire la modul în care fostul şef al statului a obţinut, în perioada în care era primar, casa din strada Mihăileanu din Capitală, Traian Băsescu urmând să fie cercetat pentru abuz în serviciu, uz de fals şi fals în declaraţii, arată Judecătoria Sectorului 1.
În motivarea deciziei Judecătoriei Sectorului 1 se precizează că PICCJ a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Traian Băsescu având în vedere calitatea acestuia de preşedinte al României, funcţie pe care a ocupat-o în perioada decembrie 2004 - decembrie 2014, timp în care acesta a beneficiat de imunitate.
Judecătorii continuă în acest sens şi precizează că, în condi?iile în care Traian Băsescu nu mai este şef al statului de la sfârşitul anului 2014, "a dispărut cauza care a împiedicat desfăşurarea urmăririi penale".
"În conformitate cu art. 128 C.pen. din 1968, precum şi cu art. 156 C.pen. din 2009 termenul de prescripţie al răspunderii penale se suspendă pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal. Judecătorul de cameră preliminară constată că o astfel de cauză a fost aplicabilă în prezenta cauză în perioada 2004-2014, timp în care numitul Traian Băsescu a beneficiat de imunitate prezidenţială", precizează magistraţii în motivare.
Conform sursei citate, în ceea ce priveşte aplicabilitatea prescripţiei răspunderii penale, perioada în care a Traian Băsescu a beneficiat de imunitate nu intră în calculul termenului de prescripţie a răspunderii penale, "întrucât aceasta sancţionează într-o măsură şi inactivitatea imputabilă organelor de urmărire penală".
Procurorii PICCJ au dispus redeschiderea urmăririi penale faţă de Traian Băsescu pentru abuz în serviciu, uz de fals şi fals în declaraţii. Această măsură a fost confirmată, ulterior, de Judecătoria Sectorului 1.
Cercetările în acest dosar vizează modul în care Traian Băsescu a închiriat, iar mai apoi a intrat în posesia unui etaj al unei case din strada Mihăileanu, în perioada în care a ocupat funcţia de primar general.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a spus, miercuri seară, într-o intervenţie telefonică la postul B1 TV, că se aşteaptă ca pe numele său să fie deschise 60-80 de dosare penale, susţinând că atunci când şi-a terminat mandatul de primar împotriva sa erau depuse 700 de plângeri de către chiriaşi ai unor imobile naţionalizate şi de către "mici afacerişti" cărora Primăria Capitalei, pe care a condus-o în perioada 2000-2004, le-a demolat chioşcurile.
Întrebat dacă a fost redeschis dosarul penal privind achiziţia casei din Mihăileanu, Traian Băsescu a spus că nu ştie şi că află din presă, în fiecare zi, că a mai fost redeschis un dosar pe numele său.
"Dacă am încălcat legea, voi răspunde, dar eu sunt convins că am procedat corect şi respectând legile (...) Dacă instanţa va considera că Primăria şi eu am interpretat legea greşit, mă voi supune şi probabil voi reveni la starea de dinainte, nu mă voi opune", a susţinut fostul preşedinte.
El a precizat că locuinţa din Mihăileanu este, de fapt, un bloc cu 12 apartamente, el cumpărând unul dintre acestea în calitate de chiriaş, în baza Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor clădiri preluate în mod abuziv de regimul comunist şi care îi acorda dreptul de a cumpăra imobilul dacă acesta nu era revendicat, indiferent dacă mai avea sau nu o casă.
Fostul şef al statului a comentat ironic verificările făcute de către Parchet privind locuinţa din Mihăileanu, reluând atacurile la adresa procurorului general Tiberiu Niţu.
"Sigur, e mai importantă situaţia unui apartament decât cum au murit peste o mie de oameni la Revoluţie, în Bucureşti. E mult mai frământat domnul Tiberiu Niţu de casă decât de cum au murit oamenii la Revoluţie. Domnul Niţu, întâmplător, trăgea la Revoluţie", a mai susţinut Băsescu.
El a respins însă varianta că ar putea fi condamnat la închisoare, precum fostul ministru Corneliu Dobriţoiu, care a primit un an de închisoare cu suspendare pentru achiziţionarea în condiţii ilegale a unei locuinţe de serviciu la preţ subvenţionat, explicând că în cazul său nu a fost vorba despre o locuinţă de serviciu.
Dosarul "Casa din Mihăileanu": Băsescu, cercetat pentru abuz în serviciu; faptele nu s-au prescris
Explorează subiectul
Articole Similare

227
Românii emigrează masiv din Marea Britanie: Infracționalitatea i-a speriat!
227

510
Bolojan refuză să crească ajutorul pentru invalizii și văduvele de război deși impactul bugetar se ridica la aproximativ 9.000 de lei
510

708
Rusia a rămas fără bărbați. Aduce zeci de mii de muncitori din India a pentru a compensa deficitul masiv
708

1.517
Pană majoră: au fost supendate toate trenurile între Londra, Paris, Amsterdam şi Bruxelles de la compania Eurostar
1.517

1.451
Discuții fulger despre trupele NATO - Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii cu premierul Țărilor de Jos
1.451

4.508
Ministrul Economiei prezintă dovezile în privința șefei sale de cabinet: „Are cazier curat, fiind reabilitată din 2020!”
4.508

2.202
Lovitură pentru Budapesta: Moody’s o retrogradează la „risc crescut de incapacitate de plată”. Bucureștiul rămâne în zona sigură
2.202

1.178
Românii care vor primi un ajutor de 450 de lei pentru plata facturilor la curent în 2026
1.178

4.531
Ipocrizia continuă. Penalii lor nu contează: Adriana Miron, sefa de cabinet a ministrului Dărău,condamnată la doi ani de închisoare
4.531

2.245
Regizorul Cristian Mungiu trage cu „tunul” în autorități: „Stat căpușat de lacomi! Îi exonerează tocmai pe marii datornici!”
2.245

3.175
Ciucu respinge acuzațiile legate de CV și vine cu explicații. „Aşa o fi! Corectez”
3.175

4.746
Semnal pe final de an transmis de SUA pentru România: angajamentul luat de administrația Trump
4.746

5.246
Adrian Toni Neacșu ridică miza: Președintele CCR, cu sprijinul majorității, a vrut să impună un nou mod de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate
5.246

















Comentează