În dosare de corupţie instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie au fost condamnaţi, în luna mai, 72 de inculpaţi prin 24 de hotărâri judecătoreşti definitive.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, marţi, AGERPRES, între persoanele condamnate definitiv se numără două judecătoare de Tribunal, un procuror de Parchet de pe lângă Tribunal, trei avocaţi, doi grefieri, un primar de municipiu, cinci primari şi viceprimari de comună, un director la Uniunea Naţională a Notarilor Publici, un şef şi doi ofiţeri de inspectorat judeţean de jandarmi, un medic specialist la o casă judeţeană de pensii.
Pedepsele dispuse de judecători faţă de cei 72 inculpaţi variază între 8 ani şi 6 luni închisoare şi un an şi 4 luni cu amânarea aplicării pedepsei.
"Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunţarea deciziilor, motivarea acestora şi transmiterea acestor decizii de către instanţele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferenţă de timp, DNA a decis publicarea unor informări cu privire la soluţiile de condamnare definitive, la momentul pronunţării acestora, sub formă de comunicate de presă", a precizat DNA.
DNA a făcut 'ravagii' în administrația publică și în justiție - 72 de inculpați, condamnați definitiv în luna mai
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Ce au în comun Ilie Bolojan și președintele FRF. Prim-vicepreședintele AUR: 'Sunt două expresii ale eșecului instituțional. Nu înțeleg nimic'
0

856
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
856

2.123
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
2.123

1.549
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
1.549

1.222
VIDEO Nu i-au păcălit, chiar s-au dus peste ei! Polițiștii din Giurgiu, descinderi la proxeneți cunoscuți
1.222

3.323
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
3.323

1.619
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
1.619

3.378
Furnizorii de energie vor să scape de plata prosumatorilor: împing modelul italian, cu statul în rol de plătitor
3.378

2.728
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
2.728

3.497
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
3.497

2.595
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
2.595

2.002
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
2.002

5.379
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
5.379
















Comentează