Distanţa s-a redus considerabil în intenţiile de vot pentru legislativele australiene din 18 mai, chiar dacă opoziţia de centru-stânga îşi păstrează un uşor avans faţă de actualul guvern conservator, potrivit unui sondaj Newspoll dat publicităţii luni, informează AFP şi Reuters potrivit Agerpres.
Preferat de 51% dintre intervievaţi, Partidul Laburist al lui Bill Shorten nu mai are decât două procente avans în faţa coaliţiei la putere condusă de premierul Scott Morrison (49%), distanţă care se situează în limitele marjei de eroare.
Timp de mai multe luni, sondajele au prezis laburiştilor o victorie zdrobitoare.
Cei doi lideri politici vor avea luni seara prima lor dezbatere electorală televizată. Până acum, campania a luat forma unor atacuri şi acuzaţii reciproce.
Partidul Laburist este mai popular decât Partidul Liberal al lui Morrison, însă cota de popularitate personală a premierului aflat la sfârşit de mandat, creştin evanghelic, este mai mare celei a lui Shorten, fost lider de sindicat.
Liberalii încearcă să prezinte scrutinul ca fiind un referendum asupra liderului opoziţiei, în timp ce laburiştii se concentrează asupra un program menit să seducă păturile de mijloc şi populare.
Sistemul electoral australian este foarte complex şi încurajează alianţele între marile formaţiuni şi micile partide. Alegătorii îi clasează pe candidaţi în funcţia de ordinea preferinţelor, conform unei proceduri denumite "vot preferenţial".
Potrivit aceluiaşi sondaj, magnatul minelor Clive Palmer a câştigat în popularitate. Controversatul om de afaceri a cheltuit zeci de miliarde de dolari pentru publicitate, în încercarea de a conta în campanie. Mesajul lui, "Make Australia Great", care face ecoul campaniei victorioase a lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane din 2016, este afişat pe numeroase panouri publicitare şi de posturi de televiziune.
Alegătorii australieni sunt chemaţi să revizuiască toate cele 151 de locuri din Camera Reprezentanţilor şi să aleagă 40 dintre cei 76 de senatori.
Sondajul a fost realizat între 26 şi 28 aprilie, pe un eşantion de aproape 2.400 de alegători.
Distanţa s-a redus considerabil în intenţiile de vot pentru legislativele australiene - Opoziţia de centru-stânga îşi păstrează un uşor avans
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

2.240
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.240

2.333
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.333

2.447
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.447

3.613
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.613

42
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
42

3.603
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.603

2.963
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
2.963

3.351
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.351

77
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
77

3.757
Un lider al Corpului Gărzilor Revoluționare din Iran, ucis într-un atac aerian - A fost considerat unul dintre ofițerii cheie de securitate ai regimului
3.757

230
Coreea de Sud: Phenianul pare să accelereze eforturile pentru desemnarea fiicei lui Kim Jong-un drept succesoare a acestuia
230

10.435
SURSE Donald Trump a declinat invitația de a veni în România/ Jocuri interesante pe relatia cu SUA
10.435

5.787
Negocieri de ultim moment între SUA și Iran: planul secret care ar putea opri conflictul și redeschide Strâmtoarea Ormuz. Cele două țări au primit un plan pentru încetarea ostilităților (Reuters)
5.787
















Comentează