Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, a anunţat vineri că nu mai este în vigoare niciun protocol care să aibă legătură cu înfăptuirea justiţiei în România.
"Vă reamintesc că în februarie anul trecut am denunţat oficial toate acele protocoale controversate, oprind o practică existentă în trecut. Ce sunt aceste protocoale? Aşa cum am explicat şi la Comisia SRI, pe 28 februarie 2017, încă de la început am întrebat instituţia dacă aceste protocoale erau necesare. Nu puteam să punem în practică legea fără protocoale? Mi s-a răspuns că da, se putea, conform legii - dar acesta a fost instrumentul tradiţional şi acesta a fost cadrul prin care am pus în practică ceea ce scrie în lege. Am dispus un audit intern referitor la toate aceste protocoale de colaborare cu alte instituţii şi am hotărât denunţarea tuturor protocoalelor care nu sunt impuse de lege sau de hotărâri ale CSAT. Imediat, în februarie 2017, am demarat un proces de denunţare a protocoalelor cu parchetele şi instituţiile din justiţie. Nu mai există în vigoare niciun protocol care să aibă legătură cu înfăptuirea justiţiei în România", a afirmat Hellvig, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul SRI.
Cu privire la cele două protocoale încheiate între SRI şi Parchetul General, el a precizat că acestea au fost semnate în decembrie 2016, unul neclasificat şi unul clasificat, cel din urmă vizând cooperarea pe infracţiunile privind securitatea naţională şi cele de terorism.
"Primul este un protocol neclasificat, care reglementează accesul organelor de urmărire penală la infrastructura tehnică a SRI. Acesta este încă în vigoare, iar el nu presupune nicio formă de implicare a SRI în activitatea Parchetului. Toate aceste lucruri le-am adus la cunoştinţa Comisiei de control a SRI. De asemenea, şi preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care are atribuţii de verificare a modalităţii de punere în executare a acestui protocol, a fost notificată cu privire la existenţa sa. Al doilea protocol, cel clasificat, reglementa modalitatea prin care SRI coopera cu Ministerul Public exclusiv pe infracţiunile privind securitatea naţională (prevăzute în titlul 10 din Codul de procedură penală) şi infracţiunile de terorism. Ca să fim foarte clari, acest protocol clasificat ne-a fost impus de Legea de organizare şi funcţionare a SRI (la articolul 8). Legalitatea acestui protocol nu poate fi pusă la îndoială - sper că prin aceste precizări am lămurit această discuţie din spaţiul public", a arătat directorul SRI.
El a explicat că a semnat cel de-al doilea protocol deoarece OUG 6/2016 impune semnarea de protocoale cu instituţiile statului pentru exercitarea atribuţiilor SRI.
Eduard Hellvig a subliniat că aceste protocoale au fost denunţate deoarece auditul intern a arătat că atribuţiile pot fi exercitate de Serviciul Român de Informaţii în baza legii şi fără aceste protocoale, asigurând securitatea naţională a ţării.
"Nu am nimic de ascuns. Este un proces de transparenţă şi de normalitate pe care eu l-am iniţiat chiar dacă legea nu ne obliga la acest lucru. Vreau să vă asigur că demersul meu de denunţare a tuturor protocoalelor la care s-a făcut referire în spaţiul public vine din determinarea de a elimina toate suspiciunile legate de implicarea Serviciului Român de Informaţii în actul de justiţie", a declarat directorul SRI.
Directorul SRI: Nu mai există în vigoare niciun protocol care să aibă legătură cu înfăptuirea justiţiei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

56
Constantin Toma îl atacă pe Sorin Grindeanu și îl apără pe amicul său, Ilie Bolojan: Ancheta DNA la ARR e o lovitură pentru PSD
56

956
Un fost ministru al Apărării anunță că și SUA vor avea probleme de securitate dacă se retrag din NATO: România e prinsă în cel mai prost moment
956

1.232
"Război" în online între Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu pe bugetul Capitalei: O oportunitate ratată vs. Te rog nu dezinforma
1.232

2.193
Avocatul lui Cristian Anton acuză „judecata publică” și pune sub semnul întrebării imparțialitatea instanței: „Scopul este compromiterea iremediabilă a persoanei”
2.193

7.005
Bubuie scandalul Pfizer: plângere la DNA împotriva fostului ministru PSD al Sănătății, Alexandru Rafila
7.005

5.974
VIDEO Moment jenant în Senat: Vasile Blaga, surprins înjurând după scandalul pe legea violenței pe stadioane. „Ai belit p... acuma”
5.974

5.816
Varianta apariției unui partid-surpriză în Parlament (surse)
5.816

2.227
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.227

4.576
Marcel Ciolacu atacă PNL și USR după procesul cu Pfizer: „Așa îl ajută pe Marele Conducător Bolojan să reducă deficitul”
4.576

260
Diana Tușa îl atacă pe premierul Ilie Bolojan: România are nevoie de unitate, nu de lideri care dezbină
260

3.252
Ce au în comun Ilie Bolojan și președintele FRF. Prim-vicepreședintele AUR: 'Sunt două expresii ale eșecului instituțional. Nu înțeleg nimic'
3.252

8.479
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
8.479

6.516
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
6.516
















Comentează