Activitatea spionilor devine tot mai dificilă din cauză că tehnologiile folosite la prinderea teroriştilor pot duce uneori la compromiterea operaţiunilor, a mărturisit luni directorul serviciului israelian de informaţii Mossad, Yosef Cohen, transmite Reuters, informează Agerpres.
Într-una din rarele sale apariţii publice, la o conferinţă pe teme bugetare desfăşurată la Ministerul israelian de Finanţe, Cohen a evocat provocările pe care le reprezintă pentru eforturile de "acoperire" a ofiţerilor Mossad tehnologiile de recunoaştere facială şi documentele de identitate digitalizate.
"Oriunde mergem, trebuie să ţinem cont de faptul că serviciile de securitate devin tot mai puternice. (...) Puteţi să vă închipuiţi că o mare parte din problemele sau provocările agenţiei au legătură cu faptul că amprentele dv, retina sau faţa dv devin practic un paşaport", a spus Cohen, subliniind că astfel de măsuri sunt menite de regulă să ajute demersurile de combatere a terorismului şi nu contraspionajul. "Acest aspect, care ne afectează în foarte mare măsură, s-a schimbat foarte mult şi este în plină extindere", a adăugat el.
În 2010, Emiratele Arabe Unite au acuzat Mossadul de asasinarea la Dubai a unui furnizor de arme al mişcării radicale palestiniene Hamas şi a făcut publice înregistrări video cu echipa care a executat asasinatul, precum şi imagini cu paşapoartele occidentale - şi falsificate - ale membrilor echipei, ceea ce a pus Israelul într-o situaţie jenantă.
După preluarea conducerii Mossad de către Cohen, în 2016, se crede că agenţia a mai asasinat membri ai Hamas în Malaezia şi Tunisia, dar în niciunul din cazuri nu s-au mai făcut publice înregistrări video ca în situaţia din Dubai, semn că executanţii asasinatului au reuşit să eludeze supravegherea video, notează Reuters.
Potrivit publicaţiei israeliene Haaretz, Mossad a devenit "a doua cea mai mare organizaţie de spionaj din Occident", după Agenţia centrală de informaţii (CIA) a SUA.
Directorul serviciului secret Mossad: 'Tehnologiile tot mai avansate pot îngreuna activitatea spionilor'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

6
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
6

981
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
981

1.413
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
1.413

69
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
69

30
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
30

45
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
45

3.869
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
3.869

30
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
30

109
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
109

62
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
62

3.140
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.140

742
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
742

36
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
36
















Comentează