Italia este ţara din zona euro cea mai susceptibilă de o criză a datoriei, din cauza creşterii ratelor dobânzii de către Banca Centrală Europeană (BCE) şi a unor achiziţii mai reduse de obligaţiuni în lunile următoare, consideră nouă din zece economişti consultaţi de Financial Times, relatează agenţia EFE, citat de Agerpres.
Guvernul de coaliţie dreapta din Italia, care şi-a asumat guvernarea în octombrie, sub conducerea premierului Giorgia Meloni, caută drumul către "rectitudine fiscală", după ce s-a estimat că deficitul fiscal al ţării va scădea de la 5,6 % din PIB în 2022 la 4,5 % în 2023 şi la 3% în anul următor.
Dar, datoria publică italiană continuă să fie una dintre cele mai ridicate din Europa, cu puţin peste 145% din Produsul Intern Brut, reaminteşte articolul FT.
Marco Valli, economist şef al băncii italiene UniCredit, a spus că "nevoile mai mari de refinanţare a datoriei" ţării şi situaţia politică "potenţial complicată" o vor face mai vulnerabilă în ceea ce priveşte o vânzare masivă pe piaţa de bonduri.
Costurile de îndatorare ale Romei au crescut considerabil după ce BCE a început să majoreze rata dobânzilor, în vara anului trecut.
Randamentul obligaţiunilor pe zece ani a depăşit 4,6% săptămâna trecută, fiind de aproape patru ori peste nivelul din anul anterior şi cu 2,1 puncte procentuale peste randamentul obligaţiunilor germane.
Meloni şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la intenţia BCE de a continua să majoreze rata dobânzilor, în pofida riscurilor pentru creştere şi stabilitate financiară.
"Ar fi util ca BCE să gestioneze bine comunicarea... în caz contrar apare riscul de a genera, nu panică, ci fluctuaţii pe piaţă, care anulează eforturile pe care le fac guvernele", a spus ea într-o conferinţă de presă, săptămâna trecută.
Noul Guvern italian "a dat, până acum, investitorilor puţine motive pentru a se îngrijora", a afirmat Veronika Roharova, şefa pentru economia zonei euro de la banca elveţiană Credit Suisse.
"Dar îngrijorările ar putea reapărea, pe măsură ce creşterea încetineşte, ratele dobânzilor se majorează şi mai mult şi emisiunea (de datorie) se recuperează", a adăugat ea.
Cei care stabilesc ratele dobânzilor de la BCE au semnalat că vor continua să le majoreze cu jumătate de punct în primele luni ale acestui an.
Klaas Knot, guvernator al băncii centrale olandeze, a declarat pentru FT că banca centrală abia a început "a doua jumătate" a ciclului său de majorare a dobânzilor.
Însă, unii analişti consideră că BCE supraestimează riscurile legate de inflaţie şi subestimează perspectiva unei recesiuni.
Datoria publică italiană este una dintre cele mai ridicate din Europa. Italia, cea mai susceptibilă țară de o criză a datoriei
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Poliția din Serbia a arestat doi suspecți în cazul tentativei de ucidere a președintelui Aleksandar Vucic:
0

15
Consiliul Păcii analizează crearea unei monede stabile pentru Gaza
15

1.101
O decizie temporară cu efecte permanente? Taxele de 15% ale lui Trump au intrat în vigoare
1.101

3.559
Medvedev amenință Europa cu o invazie "ca în 1945", MAE român ripostează dur: "Ca în 1989, rușii primesc bilete dus" / Scandalul a pornit de la Kaja Kallas
3.559

5.646
Noul Nostradamus, "profetul apocalipsei", predicție terifiantă despre Donald Trump: Un război uriaș va izbucni și el va rămâne la Casa Albă
5.646

133
Secretarul General NATO cere sprijin pentru Ucraina: ''are nevoie de muniție astăzi și în fiecare zi până când vărsarea de sânge se va opri''
133

105
Franța i-a retras accesul direct la guvern ambasadorului american Charles Kushner, care nu a răspuns la o convocare
105

4.135
S-a făcut tranzacția începutului de an: Un gigant se extinde și cumpără direct concurența pentru aproape 8 miliarde de dolari
4.135

5.455
Serviciile ruse lansează acuzații șocante: Marea Britanie şi Franţa se pregătesc să înarmeze Kievul cu bombe nucleare
5.455

110
Guvernul iranian: Studenții au dreptul să protesteze, dar să nu trebuie să depășească „liniile roșii”
110

3.145
Kremlinul a pus ținta pe miliardarul Pavel Durov, fondatorul Telegram: Acuzații extrem de grave la adresa acestuia
3.145

78
Groenlanda și Danemarca refuză nava-spital propusă de Trump: „Nu, mulțumesc! ”
78

131
Un bătrân a murit după ce a fost răpit din greșeală în Australia
131

















Comentează