Oficialii care lucrează în cadrul Consiliului pentru Pace, grupul însărcinat cu reconstrucţia Gazei, explorează crearea unei monede stabile pentru enclava palestiniană, ca parte a eforturilor de restructurare a economiei teritoriului palestinian, informează miercuri publicaţia Financial Times (FT), potrivit Agerpres.
O monedă stabilă (stablecoin) este un tip de criptomonedă a cărei valoare este legată de o monedă convenţională, cum ar fi dolarul.
FT a adăugat că discuţiile despre introducerea acestei monede sunt într-un stadiu preliminar, dar oficialii au abordat planul de când activitatea economică s-a prăbuşit în timpul războiului dintre Israel şi organizaţia teroristă Hamas.
Financial Times afirmă că o persoană familiarizată cu proiectul a indicat că moneda stabilă ar putea fi legată de dolar, companiile din ţările arabe din Golf contribuind la conducerea efortului.
"Aceasta nu va fi o 'monedă a Gazei' sau o nouă monedă palestiniană, ci un mijloc pentru locuitorii din Gaza de a efectua tranzacţii digitale", a declarat o persoană familiarizată cu discuţiile.
Proiectul este condus de Liran Tancman, un antreprenor israelian în domeniul tehnologiei şi fost rezervist, care lucrează în prezent în calitate de consilier neremunerat pentru Consiliul pentru Pace, condus de SUA.
În proiect sunt implicaţi şi oficiali ai noului guvern tehnocratic palestinian din Fâşia Gaza, ai Comitetului Naţional pentru Administrarea Gazei (NCAG), format din 14 membri, şi ai Biroului Înaltului Reprezentant, condus de Nickolai Mladenov.
Financial Times relatează că Consiliul pentru Pace şi NCAG vor decide cu privire la cadrul de reglementare şi accesul la stablecoin, deşi nimic nu este încă definitivat.





























Comentează