Liderul PSD Sorin Grindeanu anunță că partidul nu va renunța la marile proiecte de infrastructură, după o discuție cu ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, privind bugetul necesar pentru 2026. Social-democratul susține că anul acesta ar putea aduce un record istoric în ceea ce privește numărul de kilometri de autostradă și drum expres dați în circulație — aproximativ 250 km sau chiar mai mult.
„Am avut o discuție foarte bună cu ministrul Transporturilor legată de buget. PSD nu va renunța la marile proiecte de infrastructură din România. Anul acesta este anul în care se pot doborî recorduri la numărul de kilometri dați în circulație. Se poate ajunge la 250 de km, poate chiar peste, de autostradă și drum expres dați în circulație. Pentru asta trebuie să continuăm munca foarte bună aici la Ministerul Transporturilor și la CNAIR și trebuie să existe finanțare”, a declarat Grindeanu.
Bugetul, decisiv pentru ritmul lucrărilor
Sorin Grindeanu avertizează că lipsa finanțării ar putea încetini sau chiar bloca șantierele majore de infrastructură.
„Ca lider al PSD și fost ministru al Transporturilor sunt conștient că investițiile din infrastructura mare trebuie să continue într-un ritm rapid. Fără bani însă, necesari pentru menținerea ritmului, există riscul major ca aceste investiții să încetinească și chiar să se blocheze”, a precizat acesta.
Presiune în coaliție pentru fonduri suficiente
Liderul social-democrat a subliniat că PSD va susține în negocierile politice alocarea unor sume consistente pentru infrastructura de transport, pe care o consideră motorul relansării economice.
„Am spus și voi spune din nou în Coaliție: Bugetul de Stat pentru anul 2026 trebuie să prevadă sume suficiente dezvoltării infrastructurii mari de transport. Aceasta este adevărata șansă pentru relansarea economică a României”, a afirmat Grindeanu.
Grindeanu a cerut ministrului Transporturilor să asigure plăți constante către constructori, pentru ca lucrările aflate în execuție să fie finalizate la timp.
„I-am solicitat ministrului Transporturilor să se asigure că plata facturilor se va face constant, astfel încât până la finalul anului să fie deschisă circulația pe cei aproximativ 250 km noi de drum de mare viteză prognozați”, a transmis liderul PSD.





























Comentează