Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, salută decizia Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, Josep Borrell, privind numirea diplomatului român Dan Stoenescu ca şef (însărcinat cu afaceri) al Delegaţiei Uniunii Europene în Siria, cu reşedinţa la Beirut.
"Numirea ambasadorului român Dan Stoenescu este o reconfirmare la nivel european a expertizei României în ceea ce priveşte regiunea Orientului Mijlociu, cât şi o recunoaştere a calităţilor diplomatice ale acestuia", a declarat Aurescu, într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, transmis vineri AGERPRES.
Stabilizarea Siriei rămâne crucială pentru securitatea întregii regiuni, iar intensificarea demersurilor pentru soluţionarea pe cale politică a crizei din Siria reprezintă o prioritate la nivelul UE şi al comunităţii internaţionale, subliniază MAE.
"Ministerul Afacerilor Externe va continua demersurile de promovare a candidaturilor diplomaţilor români în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), pentru a asigura o reprezentare consolidată în cadrul diplomaţiei europene, care să reflecte expertiza vastă deţinută de aceştia pe ansamblul agendei externe a Uniunii", se menţionează în comunicat.
Alţi patru români ocupă în prezent poziţii de şef de Delegaţie UE: Oana Cristina Popa în Muntenegru, Denisa-Elena Ionete în Niger, Traian Laurenţiu Hristea în Mongolia şi Cristian Tudor în Kuweit.
Potrivit MAE, poziţia obţinută de România se plasează în contextul unei serii de succese diplomatice înregistrate anul trecut şi în acest an, care au condus la o mai bună reprezentare a ţării noastre în UE şi în cadrul diferitelor organizaţii şi structuri europene sau regionale.
În această serie se înscrie obţinerea în 2020 de către ţara noastră, pentru prima dată, a unui sediu al unei structuri europene la Bucureşti - Centrul european de competenţe industriale, tehnologice şi de cercetare în domeniul securităţii cibernetice (Centrul Cyber al UE), a poziţiei de director executiv al Autorităţii Europene pentru Muncă, precum şi a poziţiei de şef al Delegaţiei UE în Muntenegru.
De asemenea, în acest an, la 30 martie, România a obţinut poziţia de secretar general al Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), fiind pentru prima dată în istoria organizaţiei când ţara noastră va deţine această funcţie şi prima poziţie de secretar general al unei structuri de cooperare regionale obţinute de România.
Diplomat cu experienţă în regiunea Orientului Mijlociu, Dan Stoenescu este din anul 2017 ambasadorul României în Republica Tunisiană. În perioada 2015 - 2016 a deţinut funcţia de ministru delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni în Ministerul Afacerilor Externe. Şi-a desfăşurat activitatea în cadrul ambasadelor României la Madrid şi Beirut. În perioada 2011 - 2013 a fost preşedinte al European Union National Institutes for Culture în Liban, pentru două mandate consecutive, ca reprezentant al Institutului Cultural Român.
În ceea ce priveşte activitatea academică şi de cercetare, în anul 2003 a obţinut licenţa în Studii Internaţionale de la Austin College din Texas (SUA), iar în anul 2004 a obţinut o diplomă de master în globalizare şi dezvoltare de la Universitatea Warwick din Marea Britanie. A absolvit cursurile postuniversitare cu specializarea "Migraţie forţată şi studii asupra refugiaţilor" la Universitatea Americană din Cairo (2006). Totodată, deţine titlul de doctor în Ştiinţe Politice, acordat de Universitatea din Bucureşti (2009).
Dan Stoenescu - numit şef al Delegaţiei UE în Siria; Aurescu: O reconfirmare a expertizei României privind Orientul Mijlociu
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

4
Diana Tușa îl atacă pe premierul Ilie Bolojan: România are nevoie de unitate, nu de lideri care dezbină
4

2.345
Ce au în comun Ilie Bolojan și președintele FRF. Prim-vicepreședintele AUR: 'Sunt două expresii ale eșecului instituțional. Nu înțeleg nimic'
2.345

6.276
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
6.276

5.539
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
5.539

6.339
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
6.339

3.090
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
3.090

3.287
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
3.287

98
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
98

4.432
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.432

3.982
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.982

282
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
282

199
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
199

2.764
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.764
















Comentează