Fostul preşedinte al PMP Cristian Diaconescu a transmis, joi, după ce noul lider, Eugen Tomac, a anunţat excluderea sa din partid, că va continua "proiectul politic care va da viitorul preşedinte al României în anul 2024".
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Diaconescu l-a criticat pe Tomac, susţinând că acesta a "rostogolit" la adresa lui cuvinte "inacceptabile, din punctul de vedere al moralei politice şi decenţei interumane".
"Nu ai făcut decât să-ţi arăţi neputinţa. Aţi încercat să nenorociţi un proiect, singura variantă viabilă pe partea dreaptă, Partidul Mişcarea Populară. Cine a dat comanda?! Foarte curând opinia publică din România va afla. Azi, când vedeţi că legea este doar de partea noastră, singura atitudine şi unicul argument pe care le aveţi în vedere sunt acelea care ţin de intimidare, a mea, a colegilor, a şefilor de organizaţii care nu s-au asociat proiectului prin care aţi dorit distrugerea acestui partid, a aleşilor locali care zilnic sunt ameninţaţi cu pierderea funcţiilor pe care le-au dobândit prin meritele lor, pentru că au convins comunităţile în ceea ce priveşte valoarea Partidului Mişcarea Populară la nivel local şi central. Modalitatea de adresare a dumneavoastră şi a acoliţilor dumneavoastră a făcut ca în trecut Partidul Mişcarea Populară să rămână premeditat, reţineţi premeditat, în afara Parlamentului României, iar azi să pretindeţi un nou început plecând de la marja de eroare în care se afla PMP, de 1%", a scris Cristian Diaconescu.
El a adăugat că va "continua proiectul politic care va da viitorul preşedinte al României în anul 2024''.
Miercuri, preşedintele PMP, Eugen Tomac, a anunţat, pe Facebook, excluderea din partid a fostului lider Cristian Diaconescu, menţionând că o decizie în acest sens a fost luată de Colegiul Naţional. "S-a încheiat o etapă, lucrurile sunt clare, începând de astăzi domnul Diaconescu nu mai este membru PMP. Înţeleg că are alte obiective politice, îi urăm succes, dar experienţa pe care am avut-o împreună este una regretabilă şi ea s-a încheiat astăzi", a scris Tomac, pe pagina de socializare a partidului.
Cristian Diaconescu, după ce a fost exclus din PMP: 'Voi continua proiectul politic care va da viitorul preşedinte al României în 2024'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Anchetă de amploare în Timiș după ce un seif plin cu bani a fost furat dintr-o casă și abandonat pe câmp
0

494
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
494

91
Cât de importantă este consilierea psihologică în recuperarea medicală a pacienților cu afecțiuni grave
91

1.829
Guvernul a luat o decizie majoră în criza carburanților! Măsură pentru reducerea prețului, la benzină și motorină, direct la pompă (surse)
1.829

1.223
Ce au în comun Ilie Bolojan și președintele FRF. Prim-vicepreședintele AUR: 'Sunt două expresii ale eșecului instituțional. Nu înțeleg nimic'
1.223

2.851
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
2.851

4.185
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
4.185

2.568
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
2.568

1.765
VIDEO Nu i-au păcălit, chiar s-au dus peste ei! Polițiștii din Giurgiu, descinderi la proxeneți cunoscuți
1.765

4.450
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
4.450

2.085
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
2.085

4.147
Furnizorii de energie vor să scape de plata prosumatorilor: împing modelul italian, cu statul în rol de plătitor
4.147

3.148
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
3.148
















Comentează