Creşterea economiei spaniole va încetini probabil gradual în perioada 2019-2022, pe fondul reducerii investiţiilor şi a consumului privat, a previzionat Banca Centrală a Spaniei, transmite Reuters potrivit Agerpres.
În prognoza pentru perioada 2019 - 2022, publicată luni de Banca Spaniei, se arată că a patra economie a zonei euro va înregistra anul acesta o creştere de 2%. Este un declin faţă de expansiunea de anul trecut, de 2,4%, dar mult peste avansul de 1,2% previzionat pentru zona euro. De asemenea, PIB-ul Spaniei ar urma să urce cu 1,7% în 2020 şi cu 1,6% în 2021, similar cu estimarea precedentă.
Pentru trimestrul patru din 2019, se previzionează un avans al PIB-ului Spaniei de aproximativ 0,4%, în linie cu precedentele trei luni. Dar Banca Centrală a Spaniei a avertizat: "Este de aşteptat ca avansul PIB-ului să continue să înregistreze, aşa cum s-a întâmplat la mijlocul lui 2017, o încetinire graduală, din cauza contribuţiei mai reduse a cererii interne şi externe. Estimăm o creştere mai mare a importurilor decât a exporturilor".
În 2022, economia spaniolă ar urma să urce cu 1,5%, în timp ce rata şomajului ar urma să scadă la 12,5%, faţă de nivelul proiectat din acest an, de 14,3%.
Persistă incertitudinile politice interne privind noile politici economice, ţinând cont de eşecul formării unui nou guvern, după alegerile încheiate nedecis în noiembrie, a apreciat directorul general al Băncii Spaniei, Oscar Arce.
De asemenea, Banca Centrală a Spaniei se aşteaptă la un deficit bugetar de 2,5% din PIB anul acesta, nivelul urmând să scadă până la 1,4% din PIB în 2022.
Economia spaniolă a înregistrat în 2018 al cincilea an de expansiune, rezistând şocurilor externe şi turbulenţelor politice şi determinând cele trei mari agenţii de evaluare financiară să îmbunătăţească ratingul suveran.
Creşterea economiei spaniole va încetini probabil gradual în perioada 2019-2022
Explorează subiectul
Articole Similare

9
BVB a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de miercuri
9

36
Mii de locuințe din România ar putea primi energie electrică printr-un program național cu panouri fotovoltaice, anunță ministrul Energiei
36

14
Vodafone își vinde participația din VodafoneZiggo către Liberty Media pentru un miliard de euro
14

15
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de miercuri în creştere
15

2.032
FOTO BNR, alertă maximă: Investiții 'recomandate' de Mugur Isărescu lasă românii fără bani. Escrocii se folosesc de numele unor vedete
2.032

1.310
ANRE dă undă verde unui parc solar gigant, al doilea ca mărime după Mintia. George Niculescu: 'Lucrurile sunt serioase și nimeni nu se joacă'
1.310

34
Austria își schimbă strategia energetică: Gaze din Africa și Marea Neagră, mai puțin GNL din SUA
34

17
Cele mai mari economii africane conduc cea mai puternică creştere a cererii de stablecoins
17

72
Record de schimbări de directori: lideri mai tineri și cu mai puțină experiență le iau locul celor experimentați
72

26
Aproape 33.000 de locuri de muncă disponibile în România şi peste 230 în Spaţiul Economic European
26

3.263
Mugur Isărescu prezice o criză în HORECA, comerț și industria auto: Măsurile pe gaze naturale pot prăbuși inflația
3.263

31
Împrumut sindicalizat de 150 de milioane de euro pentru Mall Moldova: UniCredit Bank România și Alpha Bank Grecia susțin Prime Kapital
31

204
Fost ministru al Economiei: Bolojan a comis o „greșeală fatală”
204

















Comentează