Reprezentanţii Episcopiei Huşilor au donat Spitalului Municipal "Dimitrie Castroian" o serie de materiale sanitare de protecţie şi dezinfectanţi, în urma unui apel al cadrelor medicale de la unitatea sanitară.
Consilierul social-misionar din cadrul Episcopiei Huşilor, Vladimir Beregoi, a declarat presei că pentru moment au fost achiziţionate doar câteva sute de măşti şi mănuşi, deşi au fost comandate cantităţi mai mari.
"Am comandat câteva mii de echipamente de protecţie, dar sunt produse pe care le găsim greu pe stoc, sunt cantităţi reduse în depozite. Urmează să mai primim astfel de echipamente şi le vom direcţiona acolo unde este nevoie. Este o perioadă grea pentru toată lumea, dar vom trece peste toate cu bine cu ajutorul lui Dumnezeu", a precizat preotul Vladimir Beregoi.
În ultima săptămână, Episcopia Huşilor a donat 20.000 de euro Spitalului Judeţean de Urgenţă pentru achiziţionarea unui aparat de testare pentru depistarea noului coronavirus, a oferit suma de 5.000 de euro pentru achiziţionarea de echipamente de protecţie la Spitalul de Urgenţă Bârlad, după ce acesta a fost desemnat unitate suport şi a pus temporar la dispoziţia Serviciului de Ambulanţă o autospecială primită de la Crucea Roşie Bavareză.
Totodată, cu ajutorul unor voluntari, Episcopia Huşilor împarte persoanelor izolate sau bătrânilor singuri din judeţ pachete cu alimente, produse de igienă sau medicamente.
Coronavirus - Spitalul din Huşi a primit maşti de protecţie, mănuşi şi dezinfectanţi din partea reprezentanţilor episcopiei
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

44
Cheia recuperării după AVC ar putea fi un organ neașteptat. Ce au descoperit cercetătorii
44

49
Cafeaua de seară îți afectează autocontrolul: Efectul neașteptat observat la femei
49

69
Medicamentul Wegovy de la Novo Nordisk, aprobat în Marea Britanie pentru prevenirea bolilor cardiovasculare
69

4.482
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
4.482

2.641
Se strânge șurubul în sistemul medical: Reguli mai stricte și control mai dur pentru asistenții medicali | DOCUMENT
2.641

61
Diana Gămulescu: Orice mamă ar trebui să plece din maternitate cu un carnet al prematurului
61

3.192
Scandal pe vaccinurile Pfizer - Vlad Voiculescu iese la rampă și răspunde acuzațiilor lansate de Alexandru Rogobete: 'Dacă ar fi fost ministru atunci, decizia tot la Cîțu ar fi fost'
3.192

19
Diana Gămulescu, preşedintele Asociaţiei Prematurilor: Rata prematurității rămâne ridicată în România
19

44
Spitalul de Recuperare Borșa primește finanțare de 4,2 milioane de euro
44

5.219
VIDEO Ministrul Sănătății, acuzații după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: 'Dozele de vaccin depășesc cu mult populația / Campania, un eșec'
5.219

3.891
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.891

1.637
Fostul ministru al Sănătăţii, după decizia în cazul Pfizer: România nu şi-a respectat contractul, nu a acceptat renegocierile care i-au fost propuse
1.637

6.312
BREAKING România pierde procesul cu Pfizer: Țara noastră trebuie să plătească 600.000.000 de euro, pentru dozele de vaccin împotriva Covid-19
6.312
















Comentează