Conpet a înregistrat anul trecut un profit net de 53,476 milioane lei, cu 8,4% mai mare faţă de buget dar mai mic cu 12,1% comparativ cu cel din anul anterior, conform datelor financiare preliminare transmise vineri Bursei de Valori Bucureşti, conform Agerpres.
Cifra de afaceri a înregistrat o creştere de 1,4%, faţă de nivelul realizat în anul 2020, ajungând la 412,787 milioane lei. Comparativ cu bugetul, s-a realizat o creştere de 1,3% (5,357 milioane lei).
Profitul din exploatare de 59,24 milioane lei a scăzut cu 8,9% (5,776 milioane lei), raportat la 2020.
Veniturile realizate în anul 2021 din prestarea serviciilor de transport au crescut cu 1,9% faţă de anul precedent, fiind în sumă de 410,5 milioane lei.
Societatea deţine o poziţie de monopol pe piaţa.
Conpet a înregistrat anul trecut un profit net de 53,476 milioane lei, cu 12,1% mai mic decât cel din anul anterior
București
8°C
Articole Similare

0
FOTO VIDEO Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, mesaj pentru locuitori: Sunt foarte atent la toate sugestiile și la tot ceea ce trebuie făcut
0

10
România blochează explorarea gazelor din Marea Neagră - directorul general al Black Sea Oil & Gas
10

14
Cu cât au crescut exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Europa față de anul precedent
14

14
Shell este în discuții avansate cu Venezuela pentru mai multe zone de gaze
14

15
Companiile aeriene japoneze vor crește suprataxele pentru combustibil cu 50-100% pe fondul creșterii prețurilor la combustibil
15

43
Guvernul mongol a cerut Rusiei să nu majoreze prețurile produselor petroliere care îi sunt furnizate
43

45
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
45

104
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
104

101
Statele Unite și-au extins licența pentru tranzitul petrolului rusesc către China prin Kazahstan
101

57
Ce măsuri energetice a adoptat parlamentul Italiei
57

115
Prețul petrolului Brent a scăzut a aproximativ 100 de dolari pe baril
115

3.010
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.010

78
Cum arată factura pentru UE după 30 de zile de război în Iran
78
















Comentează