Cinci autoturisme au rămas blocate, miercuri, pe drumul naţional DN 24D, între localităţile Cuca şi Tuluceşti, în contextul ninsorilor abundente şi al viscolului, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, în raportul operativ de la ora 18:00.
Potrivit sursei citate, la faţa locului se acţionează cu două utilaje ale Drumurilor Naţionale pentru degajarea carosabilului şi reluarea circulaţiei în condiţii de siguranţă, transmite Agerpres.
Totodată, circulaţia este restricţionată pentru deszăpezire pe 14 segmente de drumuri judeţene: DJ 242D (Suceveni - intersecţia cu DJ 242E), DJ 242E (Roşcani - Oancea), DJ 253 (Băleni - Cudalbi şi Umbrăreşti - Cudalbi), DJ 252G (Tecucelu Sec - Ţepu), DJ 255 (Fârţăneşti - Cuca), DJ 240A (Cârlomăneşti - Gârbovăţ), DJ 252H (Tecuci - Furceni), DJ 243A (Cotoroaia - limită jud. Vaslui), DJ 255A (Pădurea Gârboavele - Odaia Manolache), DJ 254 (Călmăţui - Iveşti), DJ 251F (Drăguşeni - Smulţi), DJ 242H (Zărneşti - Rădeşti) şi DJ 252 (Nicoreşti - Buciumeni).
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a hotărât ca joi, 19 februarie, cursurile tuturor unităţilor de învăţământ din judeţ să se desfăşoare în sistem online, ca urmare a condiţiilor meteorologice severe din ultimele 24 de ore.





























Comentează