Locuitorii Marii Britanii, în frunte cu prim-ministrul Boris Johnson, au păstrat marţi un minut de reculegere drept omagiu adus cadrelor medicale decedate după ce s-au aflat în prima linie a luptei cu noul coronavirus, relatează AFP potrivit Agerpres.
La ora locală 11.00 (10.00 GMT), britanicii - fie că s-au aflat în 10 Downing Street, ca şeful guvernului, în parcările ploioase ale spitalelor sau în supermagazine - s-au oprit timp de un minut în memoria celor 82 de cadre medicale ale NHS, serviciul public de sănătate, şi a celor 16 asistenţi sociali decedaţi în lupta cu epidemia.
Marea Britanie este una din ţările cele mai afectate din Europa, cu 21.092 de decese în spitale, dintre care 360 anunţate luni, totuşi cel mai scăzut bilanţ raportat de la sfârşitul lui martie. Situaţia rămâne însă dificilă în căminele de bătrâni, unde 4.300 de rezidenţi au murit de COVID-19 doar în Anglia până la 24 aprilie, conform Biroului naţional de statistică.
'Prea multe' cadre medicale au murit din cauza coronavirusului, a declarat noul lider laburist Keir Starmer, într-un mesaj video pe Twitter, înainte de a se alătura omagiului naţional, stând în picioare în spatele biroului său.
'Nimeni nu ar trebui să-şi pună în pericol viaţa pentru că nu are echipamentul de protecţie adecvat', a mai spus liderul laburist, făcând referire la deficitul de măşti şi combinezoane de protecţie de care se plânge personalul medical de multe săptămâni.
Premierul Boris Johnson, care şi-a reluat luni activitatea după ce s-a vindecat de COVID-19, le-a cerut compatrioţilor săi să rămână în continuare acasă pentru a evita o recrudescenţă a îmbolnăvirilor. Deşi a declarat că ţara 'a început să inverseze tendinţa', el a avertizat că riscul rămâne 'maxim'.
În faţa unei crize ce provoacă un marasm economic şi social, premierul conservator, aflat sub presiune pentru a indica o strategie de ieşire din izolarea socială instaurată la 23 martie şi prelungită până cel puţin pe 7 mai, a promis decizii 'în zilele următoare'.
Potrivit cotidianului conservator The Telegraph, guvernul se pregăteşte să anunţe o relaxare parţială a restricţiilor, cu recomandarea fermă de purtare de măşti în magazine.
În săptămânile următoare, magazinele care vând articole considerate 'neesenţiale' vor putea fi redeschise cu respectarea măsurilor de distanţare socială, iar oamenii se vor putea întâlni cu familia şi prietenii, scrie The Times marţi. Deocamdată, reuniunile de peste două persoane sunt interzise. Totuşi, şcolile nu se vor redeschide mai devreme de luna iunie, adaugă acelaşi cotidian.
Britancii, în frunte cu Boris Johnson, au ținut un minut de reculegere în memoria cadrelor medicale care au murit în lupta cu noul coronavirus
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Poliția din Serbia a arestat doi suspecți în cazul tentativei de ucidere a președintelui Aleksandar Vucic:
0

15
Consiliul Păcii analizează crearea unei monede stabile pentru Gaza
15

1.101
O decizie temporară cu efecte permanente? Taxele de 15% ale lui Trump au intrat în vigoare
1.101

3.559
Medvedev amenință Europa cu o invazie "ca în 1945", MAE român ripostează dur: "Ca în 1989, rușii primesc bilete dus" / Scandalul a pornit de la Kaja Kallas
3.559

5.646
Noul Nostradamus, "profetul apocalipsei", predicție terifiantă despre Donald Trump: Un război uriaș va izbucni și el va rămâne la Casa Albă
5.646

133
Secretarul General NATO cere sprijin pentru Ucraina: ''are nevoie de muniție astăzi și în fiecare zi până când vărsarea de sânge se va opri''
133

105
Franța i-a retras accesul direct la guvern ambasadorului american Charles Kushner, care nu a răspuns la o convocare
105

4.135
S-a făcut tranzacția începutului de an: Un gigant se extinde și cumpără direct concurența pentru aproape 8 miliarde de dolari
4.135

5.455
Serviciile ruse lansează acuzații șocante: Marea Britanie şi Franţa se pregătesc să înarmeze Kievul cu bombe nucleare
5.455

110
Guvernul iranian: Studenții au dreptul să protesteze, dar să nu trebuie să depășească „liniile roșii”
110

3.145
Kremlinul a pus ținta pe miliardarul Pavel Durov, fondatorul Telegram: Acuzații extrem de grave la adresa acestuia
3.145

78
Groenlanda și Danemarca refuză nava-spital propusă de Trump: „Nu, mulțumesc! ”
78

131
Un bătrân a murit după ce a fost răpit din greșeală în Australia
131

















Comentează