Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a subliniat duminică la Bruxelles că România depune eforturi importante pentru a deveni un adevărat model regional în ceea ce priveşte asumarea trecutului şi promovarea memoriei Holocaustului potrivit Agerpres.
Şeful diplomaţiei române a participat duminică la reuniunea ministerială a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA) de la Bruxelles, organizată de Preşedinţia luxemburgheză a organizaţiei, informează un comunicat remis de MAE.
Ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat, în cadrul intervenţiei sale din deschiderea evenimentului, importanţa activităţii organizaţiei în contextul internaţional curent, marcat de creşterea îngrijorătoare a fenomenelor de antisemitism şi intoleranţă.
Şeful diplomaţiei române a exprimat susţinerea neechivocă a României pentru adoptarea, în cadrul reuniunii, a unei Declaraţii ministeriale prin care să fie reafirmate principiile Declaraţiei de la Stockholm, documentul fondator al IHRA din anul 2000, arată MAE.
"La douăzeci de ani de la adoptarea Declaraţiei de la Stockholm, asistăm, în mod profund regretabil, la o creştere fără precedent a antisemitismului şi negării Holocaustului în societăţile noastre. Avem, aşadar, responsabilitatea de a acţiona pentru asigurarea unui climat de respect, toleranţă şi diversitate pentru comunităţile evreieşti din ţările noastre. România depune eforturi importante pentru a deveni un adevărat model regional în ceea ce priveşte asumarea trecutului şi promovarea memoriei Holocaustului. Totodată, pe durata recentei Preşedinţii a României a Consiliului UE, am promovat cu prioritate tema luptei împotriva antisemitismului şi sperăm că şi alte preşedinţii ale Consiliului UE ne vor urma exemplul", a subliniat cu acest prilej Bogdan Aurescu.
În cadrul sesiunii, ministrul afacerilor externe "a făcut referire şi la mandatul de succes al Preşedinţiei-în-exerciţiu române a IHRA, în perioada martie 2016 - martie 2017, care s-a axat pe trei priorităţi: consolidarea educaţiei despre Holocaust, încurajarea cercetării academice şi combaterea antisemitismului, rasismului, xenofobiei şi discriminării". În acest context, Aurescu a evocat personalitatea diplomatului Mihnea Constantinescu, care a coordonat programul Preşedinţiei române a Alianţei, aducând un omagiu memoriei sale.
"Ministrul Bogdan Aurescu a prezentat totodată demersurile concrete întreprinse de România, în perioada recentă, în materie de asumare a trecutului, educaţie şi cercetare privind Holocaustul şi comemorarea victimelor Holocaustului, inclusiv introducerea în legislaţia română a definiţiei de lucru a antisemitismului, convenită în cadrul IHRA în timpul preşedinţiei române, reconfirmând angajamentul continuu al României în aceste domenii", se mai menţionează în comunicat.
Bogdan Aurescu trage un semnal de alarmă: Asistăm la o creştere fără precedent a antisemitismului şi negării Holocaustului în societăţile noastre
Explorează subiectul
Articole Similare

2.080
Decrete blocate la Cotroceni: Judecătorii din penal, ținuți forțat în funcție de Nicușor Dan (surse)
2.080

1.794
Ministrul Economiei: „Austeritatea este inevitabilă”. Ce urmează pentru taxe și salarii în 2025
1.794

6.230
Ponta atac dur după Conferința de la München: „O asemenea bătaie de joc la adresa intereselor României nu a mai existat”
6.230

2.632
Marcel Ciolacu aruncă săgeți de la Buzău către Ilie Bolojan: 'Astâmpără-te! Ori suntem bărbați de stat, ori suntem niște fete mari și ne plângem'
2.632

3.016
Nicușor Dan vs Maia Sandu: cum a ajuns Chișinăul să conteze mai mult decât Bucureștiul la Conferința de Securitate de la München
3.016

2.108
Rareș Bogdan îi pune condiții lui Bolojan: „Trebuie să se consulte și să ne informeze, nu poate să ia deciziile în spatele ușilor închise”
2.108

47
Ministrul Apărării: România va continua să rămână ferm angajată în aprofundarea cooperării cu Japonia
47

1.068
Băluță își anunță intențiile privind Primăria Capitalei. Ce spune acum despre o candidatură în 2028
1.068

805
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, promite prețuri bune la gaze, după liberalizarea pieței: Romgaz să vină cu o ofertă bună
805

1.578
Câciu îl acuză pe Bolojan că „a coafat” deficitul: A mutat sumele din PNRR în decembrie ca să arate mai bine cifrele
1.578

2.549
Ministrul Energiei face dezvăluiri: Plafonarea la energie și gaze din ultimii patru ani a fost jumătate din deficitul anului 2026
2.549

90
Diana Tușa: Investițiile fără stimulente fiscale nu pot susține economia
90

100
Băluţă: Oamenii fug de Bolojan cum fugeau de Jupuitu în Moromeţii / Ce spune despre schimbarea premierului
100

















Comentează