Un bărbat din Stoeneşti a fost arestat preventiv pentru omor şi alte două infracţiuni, după ce ar fi lovit cu un topor şi cu un cuţit două persoane, iar una dintre victime a decedat, a informat, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Bărbatul arestat preventiv este cercetat pentru infracţiunile de omor, tentativă de omor şi tulburarea şi ordinii şi liniştii publice.
Agresiunea a avut lor în după amiaza zilei de 20 decembrie, în comuna Stoeneşti.
"Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, la data de 20 decembrie 2022, în jurul orelor 16,00, inculpatul în timp ce se afla la locuinţa sa din comuna Stoeneşti, judeţul Vâlcea, i-a observat trecând cu un atelaj hipo pe drumul din faţa locuinţei sale pe persoanele vătămate, cărora le-a adresat injurii şi ameninţări, după care a ieşit din curte ţinând în mână un topor şi un cuţit, cu care le-a agresat, producându-le diferite plăgi înjunghiate şi contuzii în zone vitale, respectiv în zona capului şi a abdomenului, leziuni care ulterior au condus la decesul uneia dintre persoanele vătămate, la data de 21 decembrie 2022 şi la multiple leziuni în diferite zone ale corpului celeilalte persoane vătămate. După agresarea acestora, inculpatul a continuat să adreseze ameninţări cu moartea la adresa uneia dintre persoanele vătămate şi a mamei celeilalte persoane vătămate, sosită ulterior la faţa locului, iar prin violenţele şi ameninţările comise împotriva persoanelor prezente, inculpatul a tulburat ordinea şi liniştea publică", precizează un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Investigaţiile au fost efectuate împreună cu poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea şi la Secţia de Poliţie Pietrari.
Bărbat din Stoeneşti arestat pentru omor, după ce a atacat două persoane cu un topor şi un cuţit
Explorează subiectul
Articole Similare

997
Guvernul, pe urmele banilor de la Lukoil: Supraveghere extinsă la rafinăria și cele 300 de benzinării ale gigantului rus
997

3.210
Explozie de șanse și bani: trei zodii își pot transformă viața din temelii începând cu data de 15 februarie
3.210

4.206
'Vine perioada de jale!': un important om de afaceri avertizează asupra prăbușirii economiei României
4.206

1.150
Un tată a rescris manualul de istorie al fiului său cu ajutorul AI: 'Probabil e cel mai bun citit de mine'
1.150

1.589
Aceste cinci greșeli online te pot costa foarte mult: ARB, Poliția Română și DNSC trag un puternic semnal de alarmă
1.589

1.292
Suedia, viraj major după ani de digitalizare: Se renunță la ecranele din școli în favoarea cărților tipărite
1.292

42
Intervenţie de urgență a poliţiştilor: un bărbat ameninţa că se aruncă în gol de pe Cetatea Devei
42

78
Insula Thassos vrea mai mulți turiști români: Primarul a venit la București ca să-i convingă
78

108
Tribunalul Vâlcea respinge acuzațiile unui sindicat al grefierilor: „Nu a existat nicio atitudine nepotrivită”
108

2.330
Alexandru Nazare, despre scenariul ca România să intre în recesiune tehnică: "Este posibil să avem. Dacă nu luam măsuri, FMI venea și măsurile erau mult mai dure"
2.330

2.282
Premieră în România: Două comune vor să se unească pentru a face față cheltuielilor, după măsurile de austeritate ale lui Bolojan
2.282

1.556
VIDEO Scandal la CE Oltenia: Minerii au intrat în greva foamei după ce Guvernul Bolojan le-a tăiat bonurile de masă
1.556

2.787
S-a câștigat primul jackpot al anului la Loto 6/49 – Biletul nororoc a fost jucat online
2.787

















Comentează