Premierul Ilie Bolojan este și ministru interimar la Ministerul Educației, iar din această calitate are o nouă ”reușită” de marcă. În 2025 s-a schimbat regimul pentru plata burselor studenților și acestea vor avea același regim de plată ca și salariile. Măsura a generat probleme mari în toate universitățile din țară pentru că acestea plăteau bursele pentru luna în curs. Noul sistem presupune că bursele studenților se vor plăti la fel ca și salariile, adică în luna curentă primești drepturile financiare aferente lunii anterioare.
Bursele sociale se vor plăti cu mare întârziere
Universitatea Ovidius din Constanța a făcut o interpelare către Ministerul Educației și arată că bursele vor fi plătite în noul sistem.
Problema mult mai mare este la bursele sociale, pentru care Guvernul nu mai alocă fonduri de la bugetul de stat și vrea să le treacă pe fonduri europene, însă asta durează și între timp studenții nu-și primesc bursele. În cel mai optimist scenariu, studenții ar putea primi bursele sociale aferente lunilor ianuarie, februarie și martie în luna aprilie, ceea ce înseamnă 3 luni fără ajutor.
Pentru mulți studenți cu bursă socială acesta este un venit care le permite să-și urmeze studiile și 3 luni fără bursă reprezintă o problemă uriașă.
”Dragi studenti, asa cum poate ati aflat deja de pe canalele media, din aceasta toamna, masurile de reduceri bugetare au impactat toate universitatile si din pacate vor continua.
Primul impact asupra voastra a fost ca din 2026 bursa pe luna x o primiti in luna x+1, la fel ca un salariu (acest lucru l-ati simtit deja pt ca in ianuarie nu ati primit bursa, iar acum veti primi pe 26 feb bursa pe ianuarie). Am fost chiar apostrofati de Minister ca am platit si luna decembrie chiar in decembrie, dar nu o sa o mai facem, pt ca a devenit ilegal.
pentru bursele sociale nu am primit niciun ban pentru ca au fost taiate in totalitate
ca masura de redresare pt bursele sociale, Ministerul Educatiei va finanta bursele sociale dintr-un proiect european, la care evident vom aplica si noi, prin care se va face plata acestor burse sociale.
din cauza procesului greoi de aplicare si dupa aceea de formularistica de tip fonduri europene, bursele sociale vor intra in aprilie - optimist zic eu - (pe lunile ian, feb, martie).
Va rog nu invinuiti universitatile pentru probleme sistemice si va rog comunicati mai departe aceste lucruri.
Aceste vesti proaste le-am primit pe diverse canale, dar astazi ne-a sosit si un raspuns oficial la intrebarile si ingrijorarile noastre privind plata burselor.
Masurile bugetare evident ca vor avea impact asupra tuturor universitatilor, deoarece in total se preconizeza a se taia 20% in conditiile in care oricum eram subfinanțați. Cei 20% ar trebui taiati din salarii si din cheltuieli materiale”, arată un mesaj intern transmis de Universitatea Ovidius din Constanța, către studenți.
Adresa transmisă de către Ministerul Educației
Noile prevederi, adoptate prin Legea 141/2025 arată faptul că bursele studenților se vor plăti la fel ca și salariile, adică în luna curentă primești drepturile financiare aferente lunii anterioare.
”Referitor la solicitarea dumneavoastră nr. 231/15.01.2026, înregistrată la Ministerul Educației şi Cercetării cu nr. 17/E/DGIU/15.01.2026, prin care semnalați o serie de aspecte privind calculul şi plata burselor studențești aferente anului universitar 2025-2026, vă comunicăm următoarele:
Fondul de burse se constituie și se repartizează instituţiilor de învățământ superior pe baza datelor raportate și validate la nivel naţional, fiind inclus în contractele instituționale încheiate anual. Virarea sumelor aferente fondului de burse se realizează lunar, prin deschideri de credite bugetare pentru luna anterioară celei în care se efectuează plata burselor, mecanismul de finanţare fiind aplicat unitar la nivelul sistemului de învăţământ superior de stat.
În ceea ce priveşte perioada de acordare a burselor pentru studenții înmatriculați la programe de studii universitare de licență, master şi master didactic, aceasta se stabileşte în raport cu durata activităților didactice prevăzute în structura anului universitar aprobată la nivelul fiecărei instituții de învățământ superior, bursele fiind finanțate exclusiv pentru perioadele eligibile din punct de vedere legal.
În completarea celor de mai sus, dorim să facem o scurtă precizare referitoare la aplicarea prevederilor Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare ce au vizat modificarea şi completarea Legii învățământului superior nr. 199/2023, în ceea ce priveşte perioada de acordare a burselor. Astfel, începând cu intrarea în vigoare a acestor dispoziții legale, repartizarea fondului de burse a fost realizată cu luarea în considerare a noilor reguli privind perioada de eligibilitate, deschiderile de credite bugetare fiind efectuate, în continuare, pentru drepturile aferente lunii anterioare celei în care se face plata.
În acest context, dorim să menționăm că, la o verificare a sumelor încasate, veți putea observa că în luna octombrie 2025 au fost deschise fonduri doar pentru bursele categoriilor de studenți neafectate de modificările legislative privind perioada de acordare. Sumele au vizat fondul de burse aferent lunii septembrie 2025, în aplicarea noilor prevederi.
Raportat la aspectele semnalate de instituția dumneavoastră:
Plata burselor se realizează în luna curentă pentru drepturile aferente lunii anterioare, în baza deschiderilor lunare de credite bugetare;
Plata efectuată în luna ianuarie reprezintă drepturile aferente lunii decembrie 2025 (calculate proporţional cu perioada de activitate didactică de 19 zile), iar plata burselor aferente lunii ianuarie urmează a se realiza în luna februarie;
Execuția bugetară privind utilizarea fondului de burse, inclusiv gestionarea eventualelor decalaje temporare între necesar şi sumele deschise, se realizează la nivelul instituţiei de învăţământ superior, cu respectarea destinației fondurilor aprobate.
Direcţia Generală Învăţământ Universitar vă asigură de întreaga disponibilitate pentru sprijin în vederea clarificării situațiilor apărute în procesul de finanțare și a aplicării unitare a cadrului legal în vigoare.”, se arată în adresa transmisă de către Ministerul Educației.





























Comentează