China ar putea devansa economic Statele Unite, în timp ce războiul declanșat de Rusia în Ucraina riscă să se transforme într-un conflict înghețat de durată. În același timp, tensiunile din jurul Taiwan s-ar putea amplifica periculos, existând temeri privind izbucnirea unui război de amploare. Tot mai multe state ar putea intra în posesia armelor nucleare, în timp ce democrația ar traversa un declin accentuat la nivel global.
Sistemul internațional construit după cel de-Al Doilea Război Mondial ar urma să-și piardă treptat influența, iar criptomonedele ar putea slăbi dominația dolarului american. În paralel, inteligența artificială ar putea ajunge la un nivel comparabil sau chiar superior capacităților umane. De asemenea, NATO ar supraviețui, însă într-o formă profund schimbată.
Aceste proiecții apar într-un sondaj realizat de Atlantic Council, prin Centrul Scowcroft pentru Strategie și Securitate, în rândul a 447 de experți în geopolitică și analiză prospectivă din 72 de state. Cercetarea, derulată în noiembrie și decembrie 2025, a analizat modul în care specialiștii estimează că se va reconfigura ordinea globală până în 2036.
63% – consideră că lumea va fi într-o situație mai proastă peste zece ani decât în prezent
Majoritatea respondenților – 63% – consideră că lumea va fi într-o situație mai proastă peste zece ani decât în prezent. Doar 37% cred că situația globală se va îmbunătăți.
Aproximativ jumătate dintre experți sunt cetățeni americani, peste o cincime provin din Europa, iar aproape o cincime din așa-numitul „Sud Global”. Cei mai mulți sunt bărbați și au peste 50 de ani, activând în mediul guvernamental, academic, organizații non-guvernamentale, think tank-uri sau sectorul privat.
Statele Unite vor fi puterea dominantă în 2036
Doar 7% dintre experți cred că Statele Unite vor fi puterea dominantă în 2036. Și mai puțini – 4% – anticipează o dominație clară a Chinei. Majoritatea covârșitoare consideră însă că cele două mari puteri vor concura într-o lume bipolară sau multipolară.
58% estimează că China va deveni principala putere economică globală în următorul deceniu, comparativ cu 33% care spun același lucru despre SUA. În plan militar, trei sferturi dintre respondenți cred că SUA vor rămâne lider. În domeniul tehnologic și diplomatic, cele două state sunt văzute ca rivali apropiați.
În paralel, 70% dintre experți cred că Beijingul va încerca să preia Taiwanul prin forță în următorii zece ani. Peste 40% anticipează izbucnirea unui nou război mondial, declanșat cel mai probabil în jurul Taiwanului sau în Marea Chinei de Sud și de Est.
35% cred că NATO va deveni mai puternică
Experții sunt împărțiți în privința influenței viitoare a NATO. 35% cred că alianța va deveni mai puternică, 35% că va slăbi. Totuși, 44% consideră că NATO nu va mai exista în forma sa actuală în 2036.
39% nu cred că SUA vor mai avea rolul dominant în cadrul alianței. În scenariul unei retrageri americane, un grup de state europene, Germania sau Polonia ar putea prelua inițiativa.
De asemenea, 85% dintre respondenți cred că cel puțin o nouă țară va dobândi arme nucleare până în 2036.
Rusia este văzută ca o putere în declin
Majoritatea experților consideră că războiul din Ucraina se va transforma într-un conflict înghețat. Doar o treime cred că Rusia va obține un rezultat favorabil.
Pe termen lung, Rusia este văzută ca o putere în declin. Unii respondenți (36%) consideră posibilă chiar o dezintegrare internă. Cu toate acestea, dintre cei care anticipează utilizarea armelor nucleare în următorul deceniu, 60% indică Rusia drept cel mai probabil actor.
Cum vor sta lucrurile cu inteligența artificială
58% dintre experți cred că până în 2036 se va ajunge la inteligență artificială generală – sisteme capabile să egaleze sau să depășească abilitățile cognitive umane.
Deși 56% estimează un impact global pozitiv, îngrijorările cresc. 14% consideră că pierderile de locuri de muncă generate de AI vor reprezenta cea mai mare amenințare la adresa prosperității globale.
Mai multe arme nucleare, dar nu neapărat și utilizare
Iranul este considerat cel mai probabil nou stat nuclear (66%), urmat de Arabia Saudită. Sunt menționate și state din Asia de Est, precum Coreea de Sud și Japonia.
Totuși, 78% dintre respondenți cred că armele nucleare nu vor fi folosite în următorul deceniu.
UE, puțin probabil să devină principala putere militară sau economică
Uniunea Europeană este percepută ca puțin probabil să devină principala putere militară sau economică. Totuși, 57% dintre experți cred că Europa va atinge un grad mai mare de autonomie strategică.
Euro nu este văzut drept principalul rival al dolarului.
Criptomonedele, yuanul chinezesc și aurul sunt considerate alternative mai probabile.
Schimbări climatice și „războaie pentru apă”
Schimbările climatice nu mai sunt percepute drept principala amenințare globală – războiul între marile puteri ocupă acum primul loc.
Totuși, peste 80% dintre experți cred că temperaturile globale vor depăși pragul de 2°C peste nivelurile preindustriale în următorul deceniu.
64% anticipează conflicte armate în care accesul la apă dulce va fi un factor determinant.
ONU va deveni mai puțin influentă
71% cred că ONU va deveni mai puțin influentă. Procente similare indică o scădere a influenței Organizației Mondiale a Comerțului, FMI și Băncii Mondiale.
44% consideră că actuala „recesiune democratică” se va transforma într-o „depresiune democratică”.
Dolarul și criptomonedele
Deși dolarul este așteptat să rămână principala monedă de rezervă, 80% cred că influența sa va fi erodată. 34% indică criptomonedele drept principal challenger, 21% yuanul chinezesc.
Sondajul conturează o lume mai fragmentată
Experții din Sudul Global sunt mai optimiști în privința Chinei și mai sceptici față de viitorul puterii americane. Ei sunt, de asemenea, mai predispuși să anticipeze un conflict global major și un rezultat favorabil Rusiei în Ucraina.
Per ansamblu, sondajul conturează o lume mai fragmentată, mai competitivă și mai instabilă – în care echilibrele de putere se schimbă, iar incertitudinea devine noua constantă.






























Comentează