Un bărbat de 53 de ani, din localitatea teleormăneană Roşiori de Vede, a fost arestat preventiv, după ce şi-a sechestrat mai multe zile soţia în casă şi a bătut-o, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman.
Poliţiştii au fost sesizaţi la 112 de către fiul femeii, care anunţa că mama sa nu răspunde la telefon de câteva zile.
"Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 20-23 februarie a.c., bărbatul ar fi ţinut-o pe soţia sa, fără voia acesteia, la domiciliul conjugal, din municipiul Roşiori de Vede. În acest timp, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe femeie. În urma administrării probatoriului de către poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roşiori de Vede, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede, a fost dispusă măsura reţinerii faţă de bărbat, pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsirea de libertate în mod ilegal şi violenţa în familie", precizează IPJ Teleorman via Agerpres.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus, marţi, arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.





























Comentează