Aproximativ 20 de bănci europene lucrează la crearea unui dispozitiv pan-european de plăţi care, la un moment dat, ar putea înlocui procesatorii de plăţi Visa, Mastercard şi alţi giganţi tehnologici externi, au declarat, pentru AFP, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul potrivit Agerpres
Această iniţiativă bancară numită PEPSI (Iniţiativa Sistemului de Plăţi Pan-European) este menită să gestioneze toate formele dematerializate de plăţi, susţin sursele. Acestea adaugă că printre instituţiile financiare implicate sunt o serie de bănci franceze şi grupul german Deutsche Bank.
Carlo Bovero, responsabil global cu cardurile la BNP Paribas, s-a referit marţi la acest proiect, într-o conferinţă organizată de Revue Banque, o publicaţie de specialitate din industria bancară, evocând "discuţiile dintre bănci care reprezintă o mare parte a Europei".
La originea acestei iniţiative ar fi aprecierile pozitive din 2017 ale Băncii Centrale Europene care, îngrijorată de suveranitatea plăţilor, a apreciat că un astfel de proiect ar fi o idee bună.
"PEPSI nu este o iniţiativă tehnică,ci una politică", au declarat sursele, citând dominaţia Visa şi Mastercard în Europa şi influenţa sporită a reţelelor de plăţi din China care vor să prospere.
"În doi ani, sistemul de plăţi s-a schimbat considerabil în Europa", a apreciat Jerame Reboul, director în cadrul Ministerului francez de Finanţe.
În pofida solicitărilor AFP, niciunul dintre grupurile bancare nu a dorit să comenteze informaţia, un indiciu al caracterului ei sensibil.
Băncile europene vor să creeze un dispozitiv pan-european de plăţi (AFP)
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

2.240
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.240

2.333
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.333

2.447
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.447

3.613
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.613

42
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
42

3.603
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.603

2.963
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
2.963

3.351
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.351

77
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
77

3.757
Un lider al Corpului Gărzilor Revoluționare din Iran, ucis într-un atac aerian - A fost considerat unul dintre ofițerii cheie de securitate ai regimului
3.757

230
Coreea de Sud: Phenianul pare să accelereze eforturile pentru desemnarea fiicei lui Kim Jong-un drept succesoare a acestuia
230

10.435
SURSE Donald Trump a declinat invitația de a veni în România/ Jocuri interesante pe relatia cu SUA
10.435

5.787
Negocieri de ultim moment între SUA și Iran: planul secret care ar putea opri conflictul și redeschide Strâmtoarea Ormuz. Cele două țări au primit un plan pentru încetarea ostilităților (Reuters)
5.787
















Comentează