Banca Naţională a Ungariei (NBH) a decis marţi o nouă majorare semnificativă a dobânzii de politică monetară, cu 200 de puncte de bază, până la 9,75%, la doar două săptămâni de la precedenta creştere, care a dus dobânda de referinţă la cel mai ridicat nivel de după 2008, informează AFP, potrivit Agerpres.
Confruntându-se cu o inflaţie galopantă şi o monedă în cădere liberă, autorităţile din ţara vecină se luptă în paralel cu Comisia Europeană, pentru a obţine deblocarea unor subvenţii în valoare de 7,2 miliarde de euro din planul de relansare, însă deblocarea fondurilor este suspendată din cauza luptei insuficiente împotriva corupţiei.
În data de 28 iunie, Banca Naţională a Ungariei a majorat dobânda cheie cu 185 de puncte de bază, ducând-o la 7,75%, cel mai ridicat nivel de după criza financiară mondială din 2008.
Noua majorare a costului creditului, decisă la reuniunea extraordinară a Comitetului de politică monetară care a avut loc marţi, se justifică prin "necesitatea de a ancora previziunile de inflaţie", a informat NBH, într-un comunicat de presă.
De mai multe luni Ungaria înregistrează o rată a inflaţiei de două cifre, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, în pofida măsurilor de plafonare a preţurilor decise de premierul Viktor Orban.
Potrivit analiştilor, noua majorare semnificativă a dobânzii de politică monetară vizează şi stabilizarea cursului de schimb al forintului, care s-a depreciat în raport cu moneda euro în ultimele săptămâni din cauza incertitudinilor cu privire la blocarea fondurilor europene.
Banca Ungariei șochează din nou piețele - Mutare fără precedent de la marea criză din 2008
București
8°C
Articole Similare

497
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
497

812
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
812

821
VIDEO Nu i-au păcălit, chiar s-au dus peste ei! Polițiștii din Giurgiu, descinderi la proxeneți cunoscuți
821

2.568
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
2.568

1.317
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
1.317

2.879
Furnizorii de energie vor să scape de plata prosumatorilor: împing modelul italian, cu statul în rol de plătitor
2.879

2.438
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
2.438

3.174
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
3.174

2.330
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
2.330

1.867
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
1.867

5.058
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
5.058

5.200
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
5.200

4.199
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
4.199
















Comentează