Autorităţile ucrainene au lansat duminică un site de internet care permite rudelor soldaţilor ruşi ucişi să afle soarta acestora, în timp ce Moscova păstrează tăcerea cu privire la pierderile suferite în cea de-a patra zi a invaziei sale în ţară, informează AFP, citat de Agerpres.
Denumit "200rf.com", după codul folosit pentru soldaţii ucişi în luptă, site-ul prezintă fotografii ale paşapoartelor sau documentelor militare aparţinând presupuşilor soldaţi ruşi ucişi după invazie.
Acesta conţine, de asemenea, înregistrări video cu soldaţi ruşi care ar fi fost luaţi prizonieri, precum şi numele şi locurile de origine ale unora dintre ei.
''Ştiu că mulţi ruşi sunt îngrijoraţi de cum şi unde sunt copiii, fiii, soţii lor şi ce se întâmplă cu ei'', spune Viktor Andrussiv, consilier al ministrului de interne ucrainean, într-o înregistrare video postată pe site.
Potrivit Kievului, armata ucraineană a ucis peste 4.300 de soldaţi ruşi şi a capturat aproape 200. Moscova nu a oferit cifre privind pierderile suferite de la începutul ofensivei, joi dimineaţă.
Liderul republicii ruse Daghestan din Caucaz, Serghei Melikov, a fost duminică primul oficial care a recunoscut moartea unui soldat rus în Ucraina.
Autoritatea de reglementare a presei din Rusia a ordonat sâmbătă presei de stat să elimine din conţinutul său orice referire la civili ucişi de armata rusă în Ucraina, precum şi termenii "invazie", "ofensivă" sau "declaraţie de război".
Moscova a fost acuzată încă de la începutul crizei cu Ucraina, în 2014, că şi-a ascuns pierderile militare în luptele de susţinere a separatiştilor pro-ruşi din estul ţării. Autorităţile au negat orice sprijin militar pentru aceştia până la invazie.
Politicianul rus liberal Lev Khlosberg a sugerat recent că armata rusă folosea crematorii mobile pentru a arde trupurile soldaţilor căzuţi la datorie.
''Nu există niciun război. Nu există morţi. Nu există morminte. Oamenii vor dispărea pur şi simplu. Pentru totdeauna'', a scris el pe blogul său.
Ucraina face mișcarea momentului în plin război! A lansat un site de internet care permite rudelor soldaţilor ruşi ucişi să afle soarta acestora
București
8°C
Articole Similare

497
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
497

812
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
812

821
VIDEO Nu i-au păcălit, chiar s-au dus peste ei! Polițiștii din Giurgiu, descinderi la proxeneți cunoscuți
821

2.568
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
2.568

1.317
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
1.317

2.879
Furnizorii de energie vor să scape de plata prosumatorilor: împing modelul italian, cu statul în rol de plătitor
2.879

2.438
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
2.438

3.174
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
3.174

2.330
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
2.330

1.867
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
1.867

5.058
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
5.058

5.200
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
5.200

4.199
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
4.199
















Comentează