Ministrul de externe german Annalena Baerbock începe luni un turneu de patru zile în Pakistan, Grecia şi Turcia, informează DPA, potrivit Agerpres.
În toate cele trei ţări Baerbock are prevăzute, în afară de discuţiile cu oficialităţile guvernamentale, întâlniri cu reprezentanţi ai societăţii civile.
Şefa diplomaţiei germane va avea marţi şi miercuri, la Islamabad, întrevederi cu premierul pakistanez Shehbaz Sharif şi cu omologul ei Bilawal Bhutto Zardari.
În Pakistan, politiciana ecologistă va avea un schimb de opinii cu personalul ambasadei Germaniei şi cu reprezentanţii Societăţii germane pentru cooperare internaţională (GIZ), care s-a implicat activ în ajutorarea persoanelor aflate în nevoie de protecţie care au plecat din Afganistan.
Joi, ministrul german va avea la Atena discuţii cu premierul Kyriakos Mitsotakis, cu ministrul de externe Nikos Dendias şi cu alţi reprezentanţi ai executivului grec.
Numeroase întrevederi sunt prevăzute şi în Turcia. Annalena Baerbock doreşte să se întâlnească cu omologul său Mevlüt Çavusoglu şi va avea convorbiri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile.
Între Ankara şi Atena există tensiuni politice, între cele două existând neînţelegeri legate de rezervele de gaz natural din Mediterana Orientală, de teritorii, de migraţie şi altele.
În timpul vizitei în Turcia, Annalena Baerbock va aborda şi problema opoziţiei acestei ţări faţă de aderarea Finlandei şi a Suediei la NATO.
La jumătatea lunii mai, Turcia a provocat surprinderea celorlalte state din NATO după ce afirmase că nu va sprijini aderarea Suediei şi a Finlandei la organizaţia euroatlantică.
Ankara consideră că Suedia şi Finlanda adăpostesc indivizi despre care afirmă că au legătură cu grupări considerate teroriste de autorităţile turce, precum Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), şi cu susţinători ai imamului Fethullah Gulen, acuzat de Turcia de organizarea tentativei de puci din iulie 2016.
Annalena Baerbock, turneu diplomatic în Pakistan, Grecia şi Turcia
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

50
Un cuplu a fost biciuit în public de 100 de ori în Indonezia pentru relaţii extraconjugale
50

3.587
VIDEO Atac armat la consulatul israelian din Istanbul: trei oameni uciși
3.587

1.844
Trump critică din nou NATO, chiar înaintea vizitei șefului Alianței la Washington: „Au făcut tot posibilul să nu ajute” - Groenlanda revine în prim-plan
1.844

4.018
VIDEO Revoluție în energie: Primul 'roi de centrale electrice' din lume apare în Europa. Sistemul care produce curent non-stop
4.018

137
Ministrul apărării italian: Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA
137

7.046
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
7.046

291
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
291

9.567
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
9.567

4.911
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
4.911

5.309
Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
5.309

2.664
Iranul vrea să-și protejeze centralele cu „lanțuri umane” după amenințarea lui Donald Trump
2.664

87
India face un pas important în programul nuclear civil
87

8.845
Cutremur politic la Washington! Democrații cer demisia șefului Pentagonului după acuzații grave legate de războiul din Iran
8.845
















Comentează