Preşedinta peruană Dina Boluarte a anunţat miercuri reconstrucţia unei închisori de maximă securitate pe o insulă din largul coastei capitalei Lima, lăsată în ruine după o revoltă sângeroasă în urmă cu aproape patruzeci de ani, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Insula-închisoare El Fronton a fost scena unei revolte a grupării maoiste Sendero Luminoso pe 18 şi 19 iunie 1986. Aceasta a dus la moartea a 133 de deţinuţi în timpul unei represiuni a forţelor statului sub preşedintele Alan Garcia (1985-1990).
"Prin construirea acestei noi închisori, ne vom asigura că cei mai periculoşi infractori sunt supuşi unei izolări eficiente", a declarat preşedinta în timpul semnării contractului de construcţie.
Boluarte a specificat că noua unitate penitenciară va putea găzdui 2.000 de deţinuţi, "sub un regim special închis", contribuind la reducerea supraaglomerării închisorilor.
Ţara are 68 de închisori cu o suprapopulaţie de 102.000 de deţinuţi, conform Institutului Naţional al Penitenciarelor.
Acest nou centru "ne va permite să dăm o lovitură puternică acestor organizaţii criminale care operează din închisori", a subliniat preşedinta Boluarte.
Reconstrucţia închisorii va necesita o investiţie de 174 de milioane de dolari şi ar trebui finalizată în opt până la zece luni, conform Ministerului Justiţiei.
El Fronton este o insulă mică de puţin peste două hectare, situată la aproximativ patru kilometri de coasta oraşului Lima. În anii 1980, prizonierii care se aflau acolo au fost mutaţi în alte unităţi, iar insula a devenit un centru de detenţie exclusiv pentru membrii Sendero Luminoso, o organizaţie considerată teroristă în Peru.
Revolta şi masacrul au avut loc în timp ce Lima găzduia o conferinţă mondială a Internaţionalei Socialiste.
'Alcatrazul' peruan - Peru reconstruiește o închisoare pe o insulă, părăsită în urmă cu 40 de ani
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

134
Un dezastru radioactiv în Golf ar putea depăși Cernobîlul - Rusia avertizează că situația din Orientul Mijlociu riscă să scape complet de sub control
134

10
Navă de război britanică, escală de întreţinere în Mediterana
10

1.943
Răsturnare de situație în cazul jurnalistei americane răpită în Irak - Anunțul făcut de răpitori
1.943

3.453
Conflictul din Orientul Mijlociu - Teheranul continuă să reziste și ameniță cu escaladarea. Mișcarea care ar paraliza transportul maritim în regiune
3.453

190
Donald Trump Jr. critică Uniunea Europeană și avertizează asupra unei „rupturi majore” Est–Vest
190

126
Portugalia afirmă că avioanele americane folosesc baza din Azore cu condiţia să nu vizeze infrastructură civilă din Iran
126

2.533
Criza din Orientul Mijlociu lovește în plin Germania - Prețul motorinei doboară record după record
2.533

83
Cel mai decorat veteran australian în viață, acuzat de crime de război
83

148
Război în Iran - Atacarea infrastructurilor civile, o "crimă de război", declară un responsabil ONU
148

4.846
VIDEO Prezent în Ungaria, JD Vance atacă în termeni duri Uniunea Europeană: În Ungaria există „cel mai rău exemplu de interferenţă străină pe care l-am auzit vreodată”
4.846

71
Liga Arabă le cere mediatorilor să lucreze pentru ca Iranul şi SUA să îşi depăşească diferenţele
71

6.063
Ultimatumul lui Trump pentru Iran - Activitate intensă la Baza 90 Otopeni
6.063

20
Naufragiu în largul coastelor Libiei - Peste 80 de migranți sunt dați dispăruți
20
















Comentează