Actorul Constantin Chiriac, director al Teatrului Naţional "Radu Stanca" şi preşedinte al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, se numără printre laureaţii Premiilor Naţionale Negruzzi, care s-au decernat miercuri, la Iaşi, cu ocazia Zilei Naţionale, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.
"Premiile Naţionale Negruzzi sunt ale unei familii care are o continuitate de 200 de ani şi care a marcat istoria oraşului Iaşi ca nicio altă familie, fiind - de la primar la ctitor de liceu, de şcoli, de librării, de spitale, de parcuri. Ce lucru extraordinar, să laşi peste timp civilizaţie şi dorinţa de a construi, de a lumina, de a aduce civilitate! Vă mulţumim că ne-aţi dat posibilitatea, graţie acestor premii, să descoperim frumuseţea năucitoare a vieţii", a declarat Constantin Chiriac.
Cea de-a V-a ediţie, din anul 2020, a Premiilor Naţionale Negruzzi, nu a putut include festivitatea acordării distincţiilor, motiv pentru care, anul acesta, a avut loc o dublă premiere - fiind invitaţi şi premiaţii de anul trecut, Constantin Chiriac - fondator al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, Doctor Leon Dănăilă - specialist neurochirurg din Iaşi şi Matei Vişniec - dramaturg, poet şi jurnalist român, activ în Franţa.
Premiile Naţionale Negruzzi este evenimentul cultural care elogiază anual excelenţa, fiind dedicat celor care, prin generozitatea, dăruirea şi talentul lor, şi-au pus amprenta asupra societăţii româneşti.
"Prin tot ceea ce face, Constantin Chiriac dăruieşte, atât în arta scenică, atât în felul în care înţelege managementul cultural, cât şi în felul în care înţelege să transmită experienţa şi expertiza domniei sale noilor generaţii la Universitate. A dărui îl defineşte pe Constantin Chiriac. A reinventa mereu o artă care există de milenii, dar care, iată, îşi dovedeşte de fiecare dată vigoarea şi originalitatea", a apreciat directorul artistic al Teatrului "Luceafărul" din Iaşi, Oltiţa Cîntec.
Laureaţii Premiilor Naţionale Negruzzi pentru anul 2021 au fost George Banu - teatrolog şi profesor universitar român stabilit la Paris, Ion Hadârcă - poet şi traducător din Chişinău, Dragoş Pătraşcu, grafician ieşean, Andrei Pleşu - scriitor şi eseist, estetician şi istoric al artei, stilist al limbii române.
Actorul Constantin Chiriac, director al Teatrului Naţional 'Radu Stanca' din Sibiu, se numără printre laureaţii Premiilor Naţionale Negruzzi
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

3.906
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
3.906

32
Artemis 2: Ziua de joi este hotărâtoare pentru succesul misiunii spre Lună
32

13
Sorin Ţiplea ('Didactica' Vaslui): Simulările sunt o radiografie de moment; ce contează este intervenţia ulterioară a profesorului
13

14
USAMV şi The Donkey Sanctuary, într-un parteneriat dedicat medicinei măgarului
14

38
O inscripție greacă misterioasă ar putea dezvălui existența unui templu pierdut sub Marea Moschee
38

13
Rockerul Bruce Springsteen își începe turneul politic la Minneapolis
13

39
Care sunt cele mai politicoase țări din lume? Europa domină clasamentul global
39

27
Lindsey Buckingham, chitaristul trupei Fleetwood Mac, atacat de o femeie cu o substanță necunoscută
27

21
Preşedintele României acordă Înaltul Patronaj pentru Bucharest Design Festival 2026 - "Îmi doresc să susţin iniţiativele care promovează talentul românesc şi care contribuie la vizibilitatea internaţională a României"
21

21
Scriitorul Viorel Boldiş vrea să meargă la copiii din sate cu furgonul ''BiblioTheCar-ul''
21

93
Donald Trump a aplaudat survolul improvizat a două elicoptere deasupra conacului lui Kid Rock: „Sunt sigur că s-au distrat bine”
93

53
Artemis 2: Probleme de comunicaţii pentru echipajul misiunii imediat după lansare
53

13
Papa Leon al XIV-lea conduce ceremonia religioasă din Joia Mare
13
















Comentează