Statele Unite au reintrodus luni sancţiuni împotriva miliardarului israelian Dan Gertler, acuzat de corupţie în domeniul minier în Republica Democrată Congo (RDC), sancţiuni relaxate chiar înainte ca fostul preşedinte Donald Trump să părăsească Casa Albă, informează AFP preluat de agerpres.
Acţiunea întreprinsă de administraţia fostului preşedinte american "a fost în contradicţie cu interesele SUA în politica externă în materie de combatere a corupţie în întreaga lume, printre care eforturile ... vizând combaterea corupţiei şi promovarea stabilităţii în RDC", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.
O licenţă a fost acordată pe 15 ianuarie lui Dan Gertler şi unora din companiile sale, care îi permitea acestuia să înceapă din nou afaceri în Statele Unite şi îi debloca activele, după cum a tras alarma ONG-ul din domeniul combaterii corupţiei Sentry.
"Restabilirea sancţiunilor permite relansarea eforturilor anticorupţie congoleze şi americane", a declarat într-un comunicat cofondatorul Sentry, John Prendergast.
Suspectat că a semnat "contracte miniere şi petroliere netransparente şi corupte" în RDC, Dan Gertler a fost plasat în decembrie 2017 sub sancţiuni de către Departamentul de Stat al SUA.
Washingtonul l-a acuzat pe Dan Gertler că a provocat pierderea de către RDC a "1.36 miliarde de dolari din venituri fiscale" în anii 2010, sub preşedinţia lui Joseph Kabila, de care era apropiat.
Washingtonul a restabilit sancţiuni în cazul miliardarului israelian Dan Gertler, acuzat de corupție în domeniul minier
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

10
CFR Călători, suplimentare de Paște: mai multe vagoane pe rutele aglomerate din țară
10

28
Consiliul Concurenței aprobă achiziția Cargus de către SAMEDAY
28

98
Unități de elită militare și din domeniul siguranței naționale din Europa se bazează pe armele de foc produse de Česká zbrojovka
98

41
Avertisment dur din industrie: transportul feroviar, dezavantajat fiscal în România în fața rutierului
41

1.927
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
1.927

1.796
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
1.796

108
FOTO VIDEO Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, mesaj pentru locuitori: Sunt foarte atent la toate sugestiile și la tot ceea ce trebuie făcut
108

1.611
România blochează explorarea gazelor din Marea Neagră - directorul general al Black Sea Oil & Gas
1.611

79
Cu cât au crescut exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Europa față de anul precedent
79

37
Shell este în discuții avansate cu Venezuela pentru mai multe zone de gaze
37

35
Companiile aeriene japoneze vor crește suprataxele pentru combustibil cu 50-100% pe fondul creșterii prețurilor la combustibil
35

63
Guvernul mongol a cerut Rusiei să nu majoreze prețurile produselor petroliere care îi sunt furnizate
63

66
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
66
















Comentează