În contextul creșterii semnificative a numărului de călători din perioada Sărbătorilor Pascale, CFR Călători anunță măsuri pentru adaptarea capacității de transport. Compania va introduce vagoane suplimentare pe rutele intens circulate, în special pe cele care leagă Bucureștiul de marile orașe din țară, pentru a face față cererii ridicate și pentru a facilita deplasările pasagerilor.
Vagoane suplimentare pe rutele aglomerate
CFR Călători va suplimenta cu vagoane trenurile de pe rutele cele mai solicitate, în perioada Sărbătorilor Pascale, în special pe cele care asigură legătura dintre Bucureşti şi marile oraşe din principalele regiuni ale ţării, în funcţie de cererea de transport şi de disponibilitatea materialului rulant, informează joi compania.
“Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşte, CFR Călători pune la dispoziţia publicului capacitatea maximă de transport disponibilă, pentru a asigura mobilitatea călătorilor către destinaţiile dorite.
În zilele cu trafic crescut din perioada sărbătorilor, compania va suplimenta operativ, cu vagoane, trenurile de pe rutele cele mai solicitate, în special cele care asigură legătura dintre Bucureşti şi marile oraşe din principalele regiuni ale ţării, în funcţie de cererea de transport şi de disponibilitatea materialului rulant”, se arată într-un comunicat al companiei.
Recomandări pentru călători
Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport şi a se putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la fluxul de călători prognozat, operatorul naţional de transport feroviar de călători recomandă pasagerilor să îşi planifice din timp deplasările şi să achiziţioneze biletele în avans.
“De asemenea, pentru a evita supraaglomerarea trenurilor de la orele de vârf, recomandă utilizarea tuturor trenurilor disponibile într-o zi de circulaţie. Achiziţiile online pot fi făcute până la ora de plecare a trenului din staţie, în funcţie de locurile disponibile”, precizează reprezentanţii CFR Călători.




























Comentează