Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte 39 au rămas fără adăpost în urma viiturilor provocate de ploile abundente în regiunea sudică Mtwara din Tanzania, unde sute de case au fost avariate şi inundate, au anunţat miercuri autorităţile, relatează agenţia Xinhua potrivit Agerpres.
Persoana care a decedat se deplasa cu motocicleta, marţi seara, în timp ce a fost surprinsă de viituri în Mtwara, a declarat Christina Sunga, comandant regional al departamentului de pompieri şi intervenţii de urgenţă din oraşul Mikindani, situat în această regiune.
Comisarul regional din Mtwara, Gelasius Byakanwa, a declarat într-un interviu acordat Xinhua că în urma inundaţiilor 39 de persoane sunt sinistrate, 117 locuinţe au fost avariate şi alte 315 de case au fost inundate.
Numărul persoanelor sinistrate ar putea fi mai mare, unii dintre locuitori refugiindu-se la rude şi vecini, a precizat Byakanwa, adăugând că autorităţile nu au încheiat bilanţul pagubelor provocate de inundaţii.
Comisarul a menţionat că persoanelor afectate de inundaţii li s-au pus la dispoziţie adăposturi improvizate în treisprezece şcoli din Mtwara-Mikindani.
Viiturile au provocat haos în sudul Tanzaniei - Cel puțin o persoană și-a pierdut viața
București
9°C
Articole Similare

799
Forțe speciale ar putea intra în Iran: SUA și Israelul discută preluarea uraniului
799

58
Bahrainul acuză Iranul: instalație de desalinizare avariată în urma unui atac cu drone
58

3.861
Mare eșec al armatei israeliene în Liban sub steag fals. Operațiunea la sol a eșuat, dar a lăsat în urmă zeci de morți într-un bastion al Hezbollah
3.861

2.091
Avalanșă de falsuri creată cu AI despre conflictul SUA–Israel–Iran: experții avertizează asupra unui fenomen fără precedent
2.091

5.832
Iranul a stabilit cine va fi noul lider suprem. Consens în Adunarea Experților, anunță presa iraniană
5.832

2.912
Iranul sfidează SUA și Israelul: „Putem rezista cel puțin șase luni într-un război intens”
2.912

7.371
Se întâmplă ceva bizar! De ce rebelii Houthi din Yemen stau departe de războiul din Iran
7.371

169
Motivul pentru care ministrul Apărării din Italia cere industriei de armament să accelereze producţia
169

9.855
Explozie puternică la ambasada SUA din Oslo: ce se știe până acum despre autori
9.855

1.083
Datele climatice indică o creștere record a temperaturilor: Încălzirea globală a accelerat 'semnificativ'
1.083

2.812
Decizie categorică la Casa Albă: Trump refuză înarmarea și participarea kurzilor în ofensiva contra Iranului
2.812

246
Președintele Cubei consideră summitul convocat de Trump drept 'neocolonial'
246

3.445
Cine a bombardat școala de fete din Iran? Trump acuză Teheranul, dar șeful Pentagonului nu confirmă
3.445

















Comentează