Motivul pentru care ministrul Apărării din Italia cere industriei de armament să accelereze producţia

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 08-03-2026 07:35

Article thumbnail

Sursă foto: agenzianova.com

Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a cerut industriei de apărare din ţară să îşi accelereze producţia pentru a consolida securitatea naţională, invocând deteriorarea rapidă a situaţiei internaţionale, în special în Orientul Mijlociu, transmite Reuters, citat de news.ro.

Crosetto a anunţat sâmbătă că a convocat o videoconferinţă de urgenţă cu şeful Statului Major al Apărării, generalul Luciano Portolano, şi cu reprezentanţi ai industriei italiene de apărare. Aproximativ 130 de persoane au participat la reuniune.

Ministrul a cerut companiilor să identifice toate capacităţile operaţionale disponibile, programele aproape finalizate şi orice iniţiative care ar putea întări apărarea Italiei ”în cel mai scurt timp posibil”, cu accent special pe sistemele de apărare aeriană.

”Este esenţial să reducem la minimum obstacolele şi procedurile birocratice care devin tot mai incompatibile cu nevoile urgente”, a declarat Crosetto.

Potrivit acestuia, ecosistemul de apărare al Italiei trebuie să funcţioneze ”în strânsă sinergie şi cu rapiditate”, deoarece situaţia internaţională s-ar putea agrava în continuare, cu posibile consecinţe geopolitice şi economice grave pentru ţară.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură3°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri